5.1 C
Timișoara
luni 17 martie 2025

Barajele Banatului sunt în parametri optimi

Barajele din Banat sunt sigure şi în parametri optimi. Cel puţin aceasta este concluzia specialiştilor din cadrul Comisiei Teritoriale de Avizare Baraje Transilvania. Aceştia au verificat şi avizat favorabil 24 de baraje din Banat, Crişuri, Someş-Tisa şi Mureş.

“Comisia Teritorială de Avizare Baraje Transilvania a expertizat şi avizat 12 baraje şi acumulări aflate în spaţiul hidrografic Banat, dintre care patru au ca deţinător pe ABA Banat. Este vorba despre barajele şi acumulările Oraviţa Mare, Buhui din judeţul Caraş-Severin, Şuştra şi nodul hidrotehnic Coştei din judeţul Timiş“, a declarat  Titu Bojin, directorul ABA Banat.

Specialiştii au  examinat modul de exploatare şi comportamentul lucrărilor hidrotehnice.  Astfel, angajaţii ABA Banat pot face demersurile necesare pentru a preîntâmpina pagubele potenţiale pe care le pot avea producerea unor accidente la baraje, după nişte ani de exploatare.

Comisia a întrunit specialişti din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, din cadrul Administraţiilor Bazinale de Apă Banat, Mureş, Someş-Tisa şi Crişuri, din mediul universitar, precum şi din rândul experţilor naţionali autorizaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Timișorenii pot hotărî ce se va întâmpla cu Singagoga din Fabric

Primăria intenționează să trasforme Sinagoga din Fabric într-un spațiu destinat evenimentelor culturale, activitălor educaționale sau întâlnirilor comunitare. Astfel, destinația exactă a spațiului va fi...

Sărbătoarea Zilei Mondiale a Asistenței Sociale – 18 martie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara sărbătorește Ziua Mondială a Asistenței Sociale împreună cu parteneri din comunitate și beneficiari ai serviciilor sociale Ziua...

Citește și :