1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Banii noștri, ai timișenilor, trebuie să rămână aici! (P)

Timișul este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul național. Anul trecut spre exemplu, județul nostru s-a clasat pe locul 2, la Produsul Intern Brut, care a fost de aproape 35 de miliarde de lei. O sumă fabuloasă, care nu se regăsește însă în investiții, sau în nivelul de trai al oamenilor de aici. Motivul este cât se poate de simplu: doar o mică parte a banilor care ajung la București se întorc în Timiș.

„Noi, cei din Partidul Mișcarea Populară Timiș, milităm pentru descentralizare. Doar așa vom putea păstra aici banii pe care îi producem și care la ora actuală sunt redistribuiți de la București, pe criterii politice și clientelare. Este anormal ca din sumele pe care le trimitem la București, reprezentând taxe și impozite, să primim înapoi, mai puțin de jumătate”, a spus Cornel Sămărtinean, candidat al Partidului Mișcarea Populară Timiș, la Camera Deputaților.

„Sunt în permanență în contact cu oamenii, nu doar acum în campanie. Prin natura profesiei mele, stau în fiecare zi de vorbă cu zeci pe persoane. În timpul acestor discuții, mi s-a confirmat faptul că una dintre marile nemulțumiri ale timișenilor este acesta, că banii lor se duc spre alte județe. De aceea, atunci când voi ajunge în Parlament, voi lupta pentru dispariția acestor dezechilibre. Trebuie să punem punct acestei politici de vasalitate față de capitală. Sunt de acord să contribuim la susținerea realizării de investiții în zone mai puțin dezvoltate, dar nu în cuantumul actual”, declară profesorul universitar Radu Șumălan, candidat din partea PMP Timiș, la Senatul României.

Candidații PMP sunt ferm convinși că dacă banii timișenilor vor rămâne aici, și nu vor mai fi direcționați către județele sărace, numărul investițiilor va crește, iar prioritare vor fi problemele de zi cu zi ale oamenilor de rând.

(P) Publicat la comanda PMP Timiş, publicat de Asociația Culturală Spiritul Vestului, Cod mandatar financiar: 11160002.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

La Spitalul Județean din Timișoara ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean așteaptă să primească bani de la Guvern

La Spitalul Județean din Timișoara, ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean a depus o solicitare de finanțare care urmează...

Reîncepe spectacolul! PSD revine la masa negocierilor, alături de PNL și UDMR, pentru a forma noul guvern

Liderii PSD, PNL și UDMR au decis să reia discuțiile sâmbătă, în jurul prânzului, fără USR. Urmează împărțirea ministerelor, conform informațiilor obținute de la...

Citește și :