Primarii interesați să înceapă sau să continue lucrările de cadastru general pot solicita începând de astăzi fonduri de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care, după simplificarea procedurilor de licitație, speră să înregistreze peste un milion de imobile în 2018.
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliare (ANCPI) a alocat pentru acest an un buget de peste 400 mil. lei pentru înregistrarea imobilelor în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF). Pentru a grăbi procesul, agenţia a simplificat procedurile de licitaţie. Astfel, numărul minim de imobile din cadrul unui sector cadastral scos la licitaţie a fost înjumătăţit, iar autorizaţii care execută lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în zone greu accesibile vor primi un preţ mai mare.
Modificările aduse legilor în vigoare prevăd majorarea sumei de 60 de lei/imobil, decontată în prezent de ANCPI. Concret, suma decontată creşte proporţional cu gradul de dificultate al lucrării (ex. zone de munte, deal, etc), putând ajunge până la 132 de lei/imobil în zonele mai greu accesibile. La multe licitaţii organizate anul trecut de primarii din localităţile de deal sau munte nu s-a prezentat nimeni din cauza sumelor prea mici, motiv pentru care contractele de finanţare încheiate cu oficiile de cadastru au fost reziliate.
Anul acesta, fiecare primărie poate primi 155.000 de lei pentru lucrări de cadastru în cadrul PNCCF, buget crescut faţă de 150.000 lei, cât era în 2017, sau 135.000 de lei, în 2016. Potrivit legii, au prioritate sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional şi terenuri agricole subvenţionate prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), de la Comisia Europeană.
ANCPI şi-a propus să înregistreze, din bani publici, peste un milion de imobile doar în 2018, iar până în 2020, să înregistreze toate terenurile agricole care fac obiectul subvenţiilor plătite din fonduri europene, a declarat pentru Capital Radu Codruţ Ștefănescu, preşedintele director-general al agenţiei.
Citește mai mult pe capital.ro