Bani europeni, pentru pompierii din Timiș și Arad VIDEO

171

Consiliile județene Arad și Timiș și-au reunit forțele și au hotărât că este cazul să conlucreze pentru a reuși o mai bună dotare tehnică care va merge la Inspectoratele județene de Situații de Urgență. În plus, au fost cooptați și parteneri din județul maghiar Csongrad. Împreună au reușit să câștige o tranșă de fonduri europene care se va transforma în auspeciale și echipamente pentru cei ce luptă cu incendiile.

La Palatul Administrativ au sosit, împreună, președinții celor două Consilii Județene, Iustin Cionca, de la Arad și Călin Dobra și au prezentat, pe scurt, complexitatea proiectului propus care a dus și la o oarecare întârziere, dar și avantajele unui demers comun ce are în vedere și parteneri de peste hotare. Cei doi au semnat actele contractului de finanțare din cadrul Programului Operațional Regional, pentru derularea acestui complex și amplu proiect.

Proiectul referitor la rețeaua transfrontalieră pentru managementul situațiilor de urgență este în valoare de 2.682.782 euro. Din acești bani, Timișului îi sunt alocați un milion de euro, Aradului 1,163.000 euro, județul Csongrad beneficiază de 202.000 euro, iar structura euroregională DCMT – 148.242 euro. De multă vreme se simțea nevoia unei împrospătări a parcului de autospeciale de la ISU. Cel puțin 40 la sută din acest parc are deja minimum 25 de ani vechime și s-ar impune a casare a o parte din utilaje. În acest moment zestrea auto a pompierilor din Timiș cuprinde 28 de autospeciale, din care unele sunt din 1980, urmând ca atunci când vor sosi echipamentele noi acestea să fie inlocuite.

După cum explică inspectorul șef al ISU Timiș, Lucian Vasile Mihoc, pentru județul nostru vor fi achiziționate, prin acest proiect, trei autospeciale complexe de intervenții pentru stingerea incendiilor, descarcerare și prim-ajutor, de cea mai nouă generație. Din cele trei autospeciale, una va avea un sistem de stingere prin hidroperforare, un sistem revoluționar. Este una din cele mai moderne metode de luptă cu focul. Toate vehiculele auo capacitate de 3000 de litri de apă. Iar în județul Arad lista de autospeciale și echipamente este și mai lungă. Vor mai fi și trei ambulanțe de urgență și un autobuz specializat pentru deplasarea pompierilor la intervenții. Dar se mai remarcă și un utilaj cu nacela de intervenție la înalțime, o cisternă pentru tranportul apei potabile în zone sinistrate, cât și două ATV-uri pentru în zonele cu teren accidentat.

Urmează etapa de achiziționare propriu zisă a acestor minunății tehnice iar pe la începutul anului viitor se vor afla deja în serviciu.
„Importanța acestui proiect este dată și de faptul că vom realiza o strategie transfrontalieră de management al riscurilor, vom demara o campanie de conștientizare pentru cetățeni, realizăm un acord de cooperare pentru managementul transfrontalier și vor fi organizate tabere pentru copii cu tematică de situații de urgență”, a explicat președintele Călin Dobra situația în care ne aflăm acum cu intervenția la urgențe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.