Bani de la UE pentru transformarea unei stațiuni din vestul țării. Va avea parc pentru sporturi extreme

501

Autoritățile locale din Geoagiu speră să schimbe înfățișarea stațiunii Geoagiu Băi și să aducă în următorii ani cu 15 la sută mai mulți turiști în zonă, printr-o investiție finanțată aproape în totalitate de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Devoltare Regională.

Lucrările, estimate la 1,5 milioane de lei, au fost scoase la licitație publică. Proiectul vizează construcția unui parc de distracții pentru amatorii de sporturi extreme și modernizarea zonei centrale a stațiunii.

Potrivit Autorității Naționale pentru Turism, infrastructura stațiunii Geoagiu Băi cuprinde 19 unități turistice cu aproape 1.300 de locuri de cazare, cele mai multe fiind în hoteluri de 2 și 3 stele, iar două hoteluri sunt de 4 stele.

Principalul reper turistic al stațiunii este Complexul Băile Daco-Romane, dotat cu bazine de apă termală.

Geoagiu se numără printre cele mai mici oraşe din România, cu puţin peste 5.000 de locuitori, însă are o istorie îndelungată. Apele termale din zonă au fost cunoscute încă din vremea dacilor şi a romanilor. În vechea aşezare au funcţionat în urmă cu două milenii „Thermae Germisara“ sau „Germisara cum thermis“, potrivit denumirii latine, iar arheologii au descoperit aici rămăşiţele unei aşezări prospere în Antichitate.

Citește mai mult pe zhd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.