Bani aruncaţi pe fereastră, promisiuni neonorate, investiţie irosită, transport public tras pe dreapta

2437

Se împlinesc mai bine de şase luni de când un şantier din Timişoara aşteaptă finalizarea. Acest luru nu se întâmplă şi nici nu se va întâmpla prea curând. Este vorba despre şantierul abandonat din Calea Şagului. Anul trecut, promiteau cu surle şi trâmbiţe autorităţile locale, aici ar fi trebuit să ajungă transportul public cu tramvaie. Şinele urmau să fie prelungite până la noul mall deschis în zonă. Însă lunile au trecut şi timişorenii care vor să ajungă în Calea Şagului nu au altă variantă decât să folosească autobuzele, aşa cum au făcut-o şi până acum. Cum s-a ajuns aici? Ei bine, cu o investiţie de peste un milion de euro, neştiinţa funcţionarilor publici şi încăpăţânarea unui minister. Iar bugetul local a fost păgubit cu 50.000 de lei, suma reprezentând amenzi achitat de municipalitate pentru lucrări făcute ilegal.

Toată povestea a început în 2015. Constructorul noului mall, NEPI, avansa destul de rapid, iar investitorul a dorit ca noul centru comercial să fie cât mai la îndemână timişorenilor. Aşa că a decis să pună proprii bani la bătaie pentru a dezvolta transportul public, în aşa fel încât clienţii să poată ajunge cu tramvaiul la mall. Zis şi făcut! S-a bătut palma cu Primăria Timişoara, investitorul făcea lucrările necesare, iar apoi totul trecea în patrimoniul oraşului.

„Într-o primă etapă se extinde doar linia 7 şi intenţionăm să facem în timp un racord între linia 9 şi linia 7 şi prin asta am asigura o conectivitate totală. Este vorba de un racord de la strada L. Rebreanu în perspectivă. Pe cheltuiala lui NEPI se face acum această extensie a liniei 7 dar, în perspectivă, dacă vom vedea că timişorenii sunt interesaţi să folosească tramvaiul pentru a ajunge în zonă, ne gândim şi la extensia liniilor 9 şi 2. Nu am stabilit detalii, a fost o discuţie ca idee”, a afirmat atunci Nicolae Robu, primarul oraşului.

Doar că lucrurile nu au fost atât de simple. Primul pas al oricărui şantier eset obţinerea unor avize şi autorizaţii. Doar că funcţionarii publici din Primăria Timişoara nu cunosc legislaţia. Aşa se face că lucrările au început fără documentele necesare.

În primul rând, pentru săpături şi mutarea liniilor de tramvai era nevoie de autorizaţie de construire, pe care, culmea, tot Primăria trebuia să o elibereze. Lipsea, de asemenea, un aviz de la Statul Major al Armatei Române. Asta pentru că lucrările la infrastructură reprezintă o chestiune de siguranţă naţională. Acest aviz a venit însă în plin şantier, nu înainte ca Primăria Timişoara să fie amendată cu 20.000 de lei de Inspectoratul de Stat în Construcţii.

„Statul Major General avizează favorabil proiectul tehnic pentru realizarea obiectivului de investiții «Amenajare bulevard Calea Șagului carosabil și linie de tramvai, tronson cuprins între intersecția cu str. Ana Ipătescu și pasaj peste CF», pe terenul situat în intravilanul municipiului Timișoara, Calea Șagului, în vederea obținerii autorizației de construire conform documentației tehnice depuse de beneficiar: Primăria Municipiului Timișoara. Avizul este condiționat de respectarea cu strictețe a limitelor amplasamentelor și soluțiilor tehnice de realizare prevăzute în documentație și de neafectarea, sub nicio formă, a activităților militare, terenurilor, construcțiilor sau instalațiilor, de orice fel, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale. Încălcarea oricăror condiții de mai sus atrage atât anularea de drept a avizului, cât și răspunderea juridică a beneficiarului lucrării. Dacă lucrările de construcții-montaj nu încep în decurs de un an, avizul trebuie reconfirmat de către Statul Major General”, se arată în documentul oficial trimis Primăriei Timișoara.

Însă problemele nu s-au oprit aici. După depăşirea acestui hop, autorităţile s-au trezit din nou cu piedici în calea şantierului. În mijlocul noului traseu al liniilor de tramvai stă şi acum staţia de monitorizare a aerului. Niciun funcţionar din Primăria Timişoara nu s-a gândit o secundă că pentru a deschide un şantier în zonă este nevoie de aprobare de la Agenţia pentru Protecţia Mediului pentru mutarea staţiei. De asemenea lipseşte şi acum acordul de mediu. Aşa că lucrurile s-au împotomolit. Nu înainte ca şoferii din Timişoara să sufere din cauza şantierului deschis în Calea Şagului.

După descoperirea tuturor neregulilor, Primăria Timişoara a mai încasat o amendă, de 30.000 de lei de la Garda de Mediu. Pe de-o parte pentru lipsa acordului de mediu, pe de altă parte pentru afectarea staţiei de monitorizare a aerului. Răspunderea pentru banii irosiţi, timpul pierdut şi nervii şoferilor, nu aparţine nimănui.

lucrari-calea-saguluiCompania care a ridicat mall-ul din Calea Şagului, NEPI, a investit în reconfigurarea rutieră a zonei peste un milion de euro. În aceşti bani a intrat şi mutarea liniei de tramvai. Însă banii sunt ca şi pierduţi. Asta pentru că Agenţia pentru Protecţia Mediului nu mai poate elibera acordul de mediu, lucrările fiind oricum blocate. Iar investitorul s-a bazat pe profesionalismul autorităţilor.

„Sunt demarate procedurile de obţinere a autorizaţiilor pentru mutarea staţiei de monitorizare a aerului. Menţionăm faptul că pentru demararea şi finalizarea proiectului de prelungire a liniei de tramvai pe Calea Şagului, NEPI a luat toate măsurile legale şi a iniţiat toate demersurile necesare, astfel încât timişorenii să beneficieze de avantajele facilitării transportului în comun în zona Căii Şagului”, trasmitea investitorul la finalul anului trecut.

Dar lucrurile nu au stat chiar aşa, iar mutarea staţiei de monitorizare a aerului nici nu mai poate fi aprobată în România. După ce Ministerul Mediului a refuzat să accepte acest lucru, autorităţile timişorene s-au adresat omologilor de la Bruxelles. Aici a ajuns dosarul de mutare a staţiei, iar decizia finală aparţine Comisiei Europene de Mediu.

Până atunci intersecţia din Calea Şagului rămâne într-un şantier permanent abandonat. Investitorul mall-ului pierde clienţi, timişorenii visează să meargă cu tramvaiul în zonă, iar mai marii din Primăria Timişoara dau, aşa cum ne-au dovedit-o, din umeri nepăsători.

2 COMENTARII

  1. Nesimtirea si coruptia , probabil trebuiau sa mituiasca pe cineva de la protectia mediului sa mute obosita aia de statie de epurare care arata si inestetic acolo.
    Pentru statia aia de toata jena sufera atata lume si sufera si dezvoltarea orasului numa in romania se poate asa ceva.
    Poate ar trebui intrebat cine de la mediu este impotriva timisoreniilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.