Bandele de hoţi au împânzit Timişoara! Un fotoreporter i-a surprins în acţiune!

4319

Valentia Sarosi este absolventă a Facultății de Artă și Design din Timișoara și este unul dintre cei mai buni fotoreporteri ai orașului. Are, cum se spune, ochi. Iar astăzi, ochiul ei a înregistrat un film de… acțiune. Hoții în acțiune. Iată relatarea Valentinei, pe care a scris-o chiar pe pagina ei de Facebook:

Hoţii din buzunare! Sunt pe traseu două găşti. Cea din Piața Traian a furat portofelul unei fete. E plin de ei acum.(vineri-09 septembrie 2016)
–––––
No, acu am ajuns la comp unde pot scrie mai ușor decât pe mobil. Deci dimineață, pe la ora 10:00 obișnuiții casei, hotii din Piaţa Traian, au vrut să urce într-un tramvai, dar au constatat că nu sunt suficient de mulţi oameni la urcare, au abandonat. Eu am urcat. Am coborât în 700 şi am urcat în față în altul, spre Maria. La Catedrală i-am văzut coborând din spate şi grăbindu-se şi ascunzând ceva sub pulovărul de pe mână. No, mi-am zis cineva a rămas fără portofel. La Kuttl am coborât şi au coborât şi 4 fete dintre care una plângea că i s-a furat portofelul cu acte şi o sumă de bani în ea. Le-am zis fetelor unde au coborât hoţii şi să meargă înapoi spre catedrală poate vor găsi actele pe undeva pe acolo aruncate (plângând fata a sunat şi la Politie). Când mă întorc altă gaşcă era în tramvai, cea cu Frusina, iar la Maria a mai urcat încă o gaşcă, aripa tânără a hoţilor. Iar am coborât… treburi. Apoi în alt tramvai iar erau cei rezidenţi în Piaţa Traian. Deci azi a fost full de ei. Peste tot. Deci cu ăştia intrăm în competiţie pentru Capitala Culturală. Clar ăştia sunt în ”meniu”. Am o furie în mine numa” când îi văd. Pur şi simplu mi se ridică tensiunea. Îmi strică toată ziua numai gândidu-mă câte persoane deposedează de portofele/acte”.

O întreagă galerie de imagini cu hoţii de buzunare din Timişoara puteţi găsi pe pagina de Facebook a lui Cristi Brâncovan, unul dintre timişorenii curajosi care a început, de câteva luni o adevărată luptă cu aceste bande.

2 COMENTARII

  1. Pentru început ar trebui afișate fotografiile lor în toate mijloacele de transport în comun și în toate stațiile…Treaba asta ar responsabiliza călătorii și i-ar descuraja pe hoți…Părerea mea…și, dacă sunt cunoscuți, ce mare lucru ar fi ca poliția locală sau cealaltă, să plaseze ”momeli”, fără uniformă?…Într-o săptămână ar fi toți arestați, dacă s-ar dori…Din păcate, majoritatea victimelor sunt bieții pensionari care, după ce, cu conștiinciozitate, în ziua pensiei mizere își achită dările, din cauza acestor nemernici, rămân fără puținii bani rămași pentru traiul jenant……Consider că trebuie să luăm atitudine! Spiritul Timișoarei ne obligă să responsabilizăm organele abilitate să intervină ca aceste scursori aciuite în urbea noastră să nu umbrească integrarea europeană a acestui frumos spațiu multietnic și multicultural…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.