Băncile vor doar să-i sperie pe români

191

Majorarea avansului la credite ipotecare a fost o mişcare publicitară din partea băncilor, dar în perioada următoare avansurile vor reveni la un nivel echilibrat, care să permită consumatorilor să se împrumute, crede Alin Iacob, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare.

„Majorarea avansului a fost doar o mişcare publicitară, menită să creeze spaimă că nu se vor mai putea împrumuta, şi ea va dura puţin. Băncile trebuie să crediteze şi pentru asta trebuie să ofere produse cu un avans care să poată fi acoperit de clienţi”, a declarat acesta.

În opinia lui, un factor care a dus la majorarea avansului a fost faptul că băncile creditau ipotecar aproape exclusiv prin Prima casă, cu avans de 5%.

„Dacă 90% din business merge pe Prima casă, pe restul de 10% îţi permiţi să vii să alarmezi consumatorii pentru că nu îţi afecta major afacerea”.

Prin urmare, după ce plafonul pentru Prima casă a fost epuizat, a devenit clar că avansul la creditele ipotecare trebuie să revină la niveluri suportabile, care pot acomoda cererea cu oferta.

„Românii au printre cele mai mici salarii din UE totuşi. A fost o sperietoare mediatică şi acum lucrurile se întorc la normal”, a explicat Iacob.

Potrivit acestuia, băncile locale ar trebui să preia modelul din Vest şi să ofere credite cu dobândă fixă pe perioade mai lungi, profitând de nivelul mic al Robor, dar în prezent sunt puţine oferte de acest tip pe piaţă. În medie, marjele la credite ipotecare sunt undeva la 3%, pe un trend de scădere faţă de acum un an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.