Banca centrală a Ungariei cumpără pistoale şi gloanţe de teama… refugiaţilor

770

Banca centrală a Ungariei, criticată în trecut pentru achiziţia de opere de artă şi proprietăţi imobiliare, a cumpărat 112 pistoale şi 200.000 de gloanţe pentru forţele sale de securitate, invocând printre motive criza imigranţilor şi posibile ameninţări cu bombă.

Informaţia privind cumpărarea de muniţie şi arme a fost publicată pe un site pentru achiziţii publice.

Măsurile de protecţie sunt necesare din cauza creşterii „riscurilor de securitate la nivel internaţional”, inclusiv ameninţări teroriste şi cu bombă, dar şi din cauza imigraţiei, a afirmat guvernatorul băncii, Gyorgy Matolcsy, într-un răspuns scris la o întrebare adresată de un parlamentar.

Matolcsy, un aliat al premierului Viktor Orban, susţine că banca centrală are dreptul de a-şi cheltui profitul. În mod tradiţional, banca transfera profitul la la bugetul de stat, iar în cazul în care ar înregistra pierderi acestea trebuie acoperite de contribuabili.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.