Cutremurul din 1977 s-a produs la ora 21:22:22 în data de 4 martie 1977, cu efecte devastatoare asupra României.
A avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter și o durată de circa 56 de secunde, 1.570 de victime, din care 1.391 numai în București, conform datelor înregistrate pe Wikipedia.
La nivelul întregii țări au fost circa 11.300 de răniți și aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit.
Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat la București unde peste 33 de clădiri și blocuri mari s-au prăbușit.
Cutremurul a afectat de asemenea și Bulgaria.
În orașul Sviștov, trei blocuri de locuințe au fost distruse și peste 100 de oameni au murit.
Epicentrul cutremurului a fost localizat în zona Vrancea, cea mai activă zonă seismică din țară, la o adâncime de circa 100 km.
Unda de șoc s-a simțit aproape în toți Balcanii.
Pe teritoriul României, zona seismogenă cu cel mai ridicat potenţial distructiv este situată în litosfera subcrustală, la curbura Carpaţilor Orientali – regiunea Vrancea.
Pe lângă aceasta, există câteva zone de surse seismice superficiale, de importanţă locală pentru hazardul seismic: zonele Est – vrânceană, Făgăraş – Câmpulung, Danubiană, Banat, Crişana – Maramureş, depresiunea Bârlad, depresiunea Predobrogeană, falia Intramoesică, depresiunea Transilvaniei.
Seismicitatea zonei Banat se caracterizează prin relativ numeroase cutremure cu magnitudine Mw>5, dar fără să depăşească Mw 5.6.
Socurile mai puternice, care sunt de obicei urmate de secvenţe de replici, apar grupate în timp (în ferestre de câteva luni).
Dar, pentru un cutremur de magnitudine 6.0 energia eliberata este de aproximativ 30 de ori mai mare decat la un cutremur de magnitudine 5.0, in timp ce la un cutremur de magnitudine 7.0 energia eliberata este de aproximativ 900 de ori (30 x 30) mai mare decat la un cutremur de magnitudine 5.0.
Contactul între Depresiunea Panonică şi orogenul Carpatic se întinde în întregime de-a lungul graniţei vestice a României, spune Institutul Național de Fizica Pământului.
Distribuţia seismicităţii indică existenţa a două arii active, relativ distincte, Banat, la sud, şi Crişana – Maramureş, la nord, deşi diferenţe tectonice sau geostructurale între cele două zone nu au fost puse în evidenţă.
In contrast cu mecanismele focale observate în aria avanfosei Carpaţilor (cu excepţia zonei crustale Vrancea) şi în Carpaţii Meridionali, unde falieri inverse nu au fost puse în evidenţă, în zona Banatului falierile inverse şi alunecările laterale sunt predominante.
Ele conturează un câmp regional de compresie orizontală pe direcţie E–V, în concordanţă cu un model aproximativ radial al regimului extensional din Bazinul Panonic (Grünthal and Stromeyer, 1992), care implică compresie pe direcţie E–V la est de bazin, în regiunea intra-Carpatică.
