2.1 C
Timișoara
sâmbătă 28 decembrie 2024

„Banatul și Timişoara sunt mărci profunde și incontestabile ale spiritului european”, crede Cornel Ungureanu, cel mai important critic și istoric literar bănățean din ultimele decenii

Cornel Ungureanu, criticul și istoricul literar care a marcat – prin volumele sale, dedicate, în mare măsură, literaturii Banatului – critica literară din România, începând cu anii ’60 și până astăzi, este de părere că Timişoara merită cu prisosință titlul de Capitală Europeană a Culturii. El a spus la emisiunea Vocile Banatului, de la postul Digi 24 Timișoara, că Banatul este un caz special și greu de asemănat, din perspectiva valorilor cosmopolite pe care le-a moștenit și împărtășit graţie locuitorilor săi, cu alte provincii chiar și din Europa Centrală și de Răsărit.

„Cu o seară în urmă am fost să văd un spectacol la Teatrul German din oraș. Săptămâna viitoare voi merge la Teatrul Maghiar, iar apoi voi merge să văd un spectacol și la Teatrul Național din Timișoara. Faptul că într-un singur oraș poți vedea trei spectacole, în trei limbi diferite, arată de ce este Timișoara altfel!”, a comentat cu subînțeles reputatul profesor de literatură timișorean .

Cornel Ungureanu, care a scris cărți importante dedicate literaturii Europei Centrale și de Răsărit, este convins că Timișoara are suficiente valori din întreaga sferă a artelor și a culturii în general, mai vechi sau mai noi, care să-i confere dreptul de a deveni capitală europeană a culturii, la sfârșitul acestui an.

Prestigiosul om de cultură tocmai va lansa mâine, de la ora 18, la Muzeul de Artă al Timișoarei, volumul „Literatura Banatului – istorie, personalități, contexte”, care este în fapt o privire de ansamblu, dar aprofundată, asupra literaturii bănățene din ultimele două sute de ani.

lansare de carte Cornel Ungureanu

„Este o carte care vine și ea să sprijine valorile Banatului, ale Timisoarei, în demersul acesta atât de generos și de esențial pentru noi de a deține, pentru o vreme, poziția onorantă de capitală europeană a culturii”, a încheiat, cu modestie, dl Cornel Ungureanu, pledoaria sa în favoarea Timișoarei!

Adrian Marcu

Foto: https://www.facebook.com/cornel.cornelungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cinema Johnny, proiectul administrației Fritz, primește primele critici

Cinema Johnny, este cel de-al patrulea cinema de artă din Timișoara care urmează să fie inaugurat. Cinematograful se află în cartierul Freidorf și poartă...

S-a aflat când vor avea loc alegerile prezidențiale în România

Coaliția PSD-PNL-UDMR a stabilit în ședința de sâmbătă, 28 decembrie, de la Palatul Victoria, calendarul alegerilor prezidențiale 2025, au declarat surse politice pentru Libertatea. Astfel,...

Citește și :