Când depănarea firului lung al poveștilor despre locurile de seamă ale Banatului a ajuns la Alioș, am pomenit, în treacăt, și despre centrul de comună Mașloc. Departe de a fi un loc uitat undeva pe harta de nord a provinciei noastre, Mașlocul are o istorie destul de interesantă.
Mașloc (germană: Blumenthal, maghiară: Máslak) este o așezare în actualul județ Timiș, situată aproximativ la jumătatea drumului ce leagă Timișoara de Lipova.
Călătorul ce plecă din Timișoara nu face mai mult de 35 de kilometri până în Mașloc, pe un drum ușor de străbătut.
Comuna are în componența sa, în afară de mai sus pomenitul Alioș, și satul Remetea Mică. Cu ceva vreme în urmă, până în anul 2004, comunitatea a inclus și satul Fibiș.
Acesta însă s-a despărțit pentru a forma o comună separată, ca urmare Legii 84 din 2004, la cererea populației.
Vechimea trăirii pe aceste dealuri molcome o atestă rămășițele limesului de apărare roman ce mai are urme vizibile la Alioș. Dar fortificațiile și turnurile care, cu siguranță, au întărit capacitatea de apărare a valului de pământ nu se mai pot distinge pe teren.
„Valea cu flori”, cum era numit satul în limba germană (Blumenthal), își merită pe deplin numele fiind așezat într-un loc liniștit, cu multă verdeață și flori multicolore, cam pe unde se termină pusta bănățeană și încep să se vadă dealurile de dincolo de cursul Mureșului. Probabil că acest peisaj odihnitor i-a influențat pe primii coloniști șvabi, ce au ajuns aici la mijlocul secolului al XVIII-lea, să de un asemenea nume poetic așezării. Dar adevărul este ceva mai prozaic. Satul ce se numește „Valea cu flori” nu se află deloc într-o vale, ci pe un platou ce depășește nivelul văii. A existat însă și o astfel de așezare, la vale, care nu a durat decât o vară și o toamnă, după care locuitorii au fost nevoiți să-și mute acareturile de acolo.
Noua colonie germană a fost construită într-o pajiște cu flori sălbatice. Se spune că acest loc se afla pe o pantă frumoasă, luminată de soare, în fața unei pajiști întinse.
Este cunoscut de oamenii din Blumenthal ca Großtal. Panorama încântătoare a acestei pajiști cu flori luxuriante se spune că a fost factorul decisiv în denumirea satului Blumenthal. Din păcate, nu există dovezi scrise pentru această legendă, dar asta nu înseamnă neapărat că legenda nu este aproape de adevăr. Există unele dovezi care susțin această presupunere. De exemplu, în punctul în care probabil s-au stabilit primii coloniști, a existat o fântână cu o cumpănă uriașă, cunoscută de majoritatea celor din Mașloc ca fântâna Großtal.
Acest lucru mai este ilustrat și de o veche pecete a satului, înfățișând o vale și o vază cu un bogat buchet de flori de câmp. Populația românească a avut mari dificultăți în a pronunța numele german. Prin urmare, românii au numit satul Mașlog, așa cum se arată într-o hartă din 1864–1865. Mașlog a fost schimbat repede în Mașloc, preluând probabil terminația de la denumirea maghiară (Máslak). E păcat însă că vorbitorii de limbă română nu au preluat traducerea din germană a numelui localității. Ar fi fost frumos ca în județul nostru să avem o comună cu nume amintind de flori.
Locul este atestat documentar de la 1326, unde apare sub numele de Machiaka (sau Makalaka). În anii 1332 și 1337 funcționarii vremii pomenesc de 15 case de catolici ce plăteau taxe.
În momentul în care Banatul a ajuns sub administrare otomană (1552), locuitorii așezării străvechi s-au împrăștiat în alte părți, mai sigure. Cum zona Lipovei a fost un permanent pretext de conflicte între împărățiile de se războiau pentru stăpânire, oamenii pașnici, care nu aveau treabă cu cetele înarmate, s-au răzlețit dincolo de Mureș pentru a scăpa cu viață.
În secolele XVI–XVII Maşlocul s-a aflat sub ocupaţia Semilunii, iar aşezarea Remethe (Remetea Mică) a fost chiar distrusă de turci. De această epocă încă mai amintesc unele toponime din partea locului: Fântâna Turcului, situată la ieşirea din Maşloc, înspre Remetea Mică, sau „șanțul turcesc” din Mașloc. Fortificaţia de pământ ce se mai poate zări astăzi este atribuită cetății turcești Alioş.
Revenirea la o viață mai normală avea să se producă odată cu instaurarea administrației habsburgice, după 716. Austriecii nu doreau conflicte armate, ci exploatarea economică a noii achiziții.
Sunt aduși coloniști germani ori germanofoni — ca în toată provincia — pentru a spori forța de muncă sedentară. Pe o listă de migranți, păstrată la Viena, sunt consemnate în 1769 primele 19 familii de coloniști. Se mai pomenește și de alte 31 de familii stabilite în zonă.
Primul loc ales, deși idilic pe timp de vară, s-a dovedit a fi destul de potrivnic traiului.
De îndată ce au început ploile de toamnă în 1769, coloniştii dezamăgiţi au realizat că această pantă nu era potrivită pentru sat. Pământul de aici este foarte argilos și devenea o mocirlă alunecoasă destul de repede. Pe măsură ce se apropia iarna, coloniștii și-au dat seama că în acest loc sufla adesea un vânt foarte puternic, din nord. Zona devenea neospitalieră și rece. Treptat, primii coloniști au înțeles că nu au găsit locul potrivit pentru satul lor, așa că au fost nevoiți să caute un loc mai înalt, cu teren solid, și să obțină autorizația de mutare.
La vreo trei kilometri depărtare de valea inițială au găsit o zonă mai înaltă, acoperită cu tufărișuri dese. Mutarea satului pe noua vatră trebuie să fi avut loc în februarie 1770. Dar locuitorii au luat cu ei și frumosul nume „Blumenthal”, care a fost înregistrat la Viena. Doar așa se explică numele satului Blumenthal, care acum este mai sus și unde nu există nicio vale plină de flori care să fie văzută în lung și în lat.
În anii 1770–1771 coloniştii germani din zona Pădurea Neagră au construit la Maşloc 95 de case, iar localitatea se numeşte de acum Blumenthal. Imediat, în 1773, pe ruinele vechiului sat Remethe, Oficiul Sării din Lipova înfiinţează două localităţi rurale pentru germani: Königshof şi Greifenthal.
În jurul anului 1783 locuitorii din Greifenthal sunt mutaţi în Königshof (Németremet)
— Remetea Germană (Nemțească, Remetea Mică), satul numărând în jur de 600 de suflete.
Un alt reper importat pentru aceste localități este și anul 1893, când proprietarul moșiei Remetea Mică devine un anume Peter Parison.
În jurul anului 1834, numele Virag Völgye (Valea Florilor) a fost găsit în pecetea comunală modificată, traducere directă din limba germană Blumenthal. În anii 1874–1875, după anexarea administrativă de către Regatul Maghiar, în ștampila localității, acum schimbată, deasupra era scris Blumenthal, iar dedesubt, Máslak.
În 1771 a fost construită prima școală. La fel ca în toate „Țările de Coroană”, în Banat era încurajat învățământul în toate mediile sociale. Limba de predare în această școală primară a fost, încă de la început, germana. Șase și, mai târziu, șapte clase au fost găzduite în sălile școlii.
În 1890 clădirea instituției a fost victima unui incendiu. Un an mai târziu, a fost construită o clădire nouă, mai mare, de școală. După ce administrația vieneză a lăsat Banatul în seama maghiarilor, aceștia au încercat, în repetate rânduri, să schimbe limba de predare în maghiară. Acest lucru a reușit la Blumenthal abia în 1907. După Primul Război Mondial și trecerea Banatului sub administrația Regatului României, la Blumenthal a fost autorizat din nou învățământul în limba germană. Trecerea la limba germană a avut loc începând cu anul școlar 1919/1920.
Viața țăranilor din satele bănățene a continuat să se dezvolte în perioada interbelică.
În 1936 a fost deschisă o hală de lapte în curtea cooperativei, după ce, în 1928, a fost înființată Asociația Cooperativelor Germane la Timișoara și centrul de mărfuri Banater Agraria în 1934. Asociația Milchhalle avea 250 de membri. Dar această bunăstare relativă nu avea să dureze prea mult. Începe a doua conflagrație mondială și cei mai mulți etnici germani au fost mobilizați în Wermacht sau în alte structuri armate ale Germaniei Naziste.
După ce România face mișcarea militară de la la 23 august 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, populația germană își pierde toate drepturile, sub presiunea armatei „eliberatoare” sovietice. În consecință, limba de predare în anii școlari 1944/1945 și 1945/1946 a fost româna. Urmează și Legea reformei funciare din 23 martie 1945, care prevedea exproprierea fermierilor germani din România. Actul a dus la pauperizarea populației rurale. În anii școlari 1946/1947 și 1947/1948 a existat din nou o școală confesională germană. Conform noii legi școlare din 1948, toate școlile confesionale au fost interzise și a fost înființată o școală de stat, cu limba germană ca limbă de predare. Apoi a urmat Legea naționalizării, din 11 iunie 1948, care, prin prevederile sale antinaționale, a pus bomboana pe coliva ce prevestea noile realități socialiste ale țării.
Toate acestea au făcut ca, după Al Doilea Război Mondial, ponderea populației germane din Mașloc să scadă treptat și inexorabil. Unii au ales fuga peste graniță, iar alții au așteptat ani de zile să primească celebrele „formulare” care le dădeau un licăr de speranță că vor obține pașaportul ce le deschidea drumul spre Germania.
Ca urmare a migrației, astăzi, comuna este locuită aproape în exclusivitate de români.
Conform recensământului din 2011, populația comunei Mașloc se ridică la 2.285 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior, din 2002, când se înregistraseră 2.307 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (77,68%). Principalele minorități sunt: ucrainenii (10,9%), mai cu seamă în Remetea Mică, romii (2,8%) și maghiari (1,58%). Pentru 6,08% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.
Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (86%), dar există și minorități de penticostali (2,67%), ortodocși de rit vechi (2,23%) și romano-catolici (1,75%). Pentru 6,13% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.
Istoria locală mai consemnează câteva date semnificative:
— 1922: în Alioş sunt împroprietăriţi de stat 65 de etnici români, 17 germani, doi unguri şi un sârb;
— 1936: în Maşloc funcţionau un cor bărbătesc, unul cor mixt, o fanfară, o casă de economii, o cooperativă de credit, un notariat şi un oficiu poştal;
— 1950: Remetea Mică avea 173 de case şi 763 de locuitori;
— 1968: reorganizarea adminstrativ teritorială: comuna Maşloc are patru localităţi:
Maşloc, Alioş, Remetea Mică şi Fibiş. Se desfiinţează primăria din localitatea Alioş;
— 2004: reorganizarea comunei conform legii nr.84/2004 (localitatea Fibiş devine comună independentă).
Comuna cu nume de flori a ridicat foarte repede și o biserică catolică, pe măsura hărniciei sătenilor, în anul 1773. Astfel de lăcașe de cult mai există și în Alioş şi Remetea Mică, iar datorită schimbării structurii etnice a populației au mai apărut și bisericile ortodoxe din Alioş, Maşloc şi Remetea Mică.
Dar despre aceste așezăminte vom povesti în episoadele ce vor urma.
