În lungul nostru șir de povești despre Banat și trecutul său, au apărut, adesea, oameni și locuri peste care se așternuse colbul uitării.

Așa cum am văzut, Banatul nu a dus lipsă de oameni de seamă. Cei mai mulți s-au ridicat din această provincie ori au venit aici să o ridice după știința și priceperea lor. În episodul de azi, vom face vorbire despre un personaj pe cât de fascinant și de interesant prin tot ce a făcut, pe atât de controversat ca imagine publică.

Este vorba despre Max Auschnitt, care nici nu s-a născut în Banat, nici nu s-a stins aici. Și care nici măcar nu a avut sediul central al companiilor sale pe meleagurile noastre. Locuia doar temporar la Lugoj ori Reșița, dar a rămas în memoria colectivă ca un om de mare ispravă.
Și totuși, industriașul s-a implicat foarte mult în economia din această zonă. Sigur că a făcut-o în mod interesat, ca orice om de afaceri ce-și urmărește profitul personal, dar a fost implicat și în acte de caritate sau de emancipare a lucrătorilor săi, care aveau un trai îndestulător față de alți truditori mai puțin norocoși.

Max Carol Auschnitt (scris uneori și sub formele Ausschnitt sau Aușnit, în funcție de limba și sursa documentelor) a venit pe lume la data de 14 februarie 1888, pe malurile Dunării, la Galați. Mai zilele trecute s-au împlinit 134 de ani de la acel eveniment. Deși părintele său, Osias Ausschnitt, era un prosper om de afaceri, cu ateliere și prăvălii bine cunoscute în regiunea Moldovei de sud, acesta nu avea nici măcar cetățenia română în acea perioadă. Legenda susține că ar fi fost de origine sefardă. Deși erau evrei mozaici, e greu de stabilit exactă dacă erau sefarzi sau nu.

O scriere, oarecum ostilă, a jurnalistului Romulus Damian susține că Auschnitt, inclusiv tatăl lui Max, Osias, mama lui, Clara, și fratele său mai mare, Edgar, au trecut ilegal în Regatul Român din Galiția și apoi au mituit autoritățile pentru a obține cetățenia română. Această afirmație a fost repetată în 1939, de către ministrul Justiției din acea vreme, Istrate Micescu, care a descris naturalizarea familiei Auschnitt ca fiind bazată pe „certificate dubioase”.

Seniorul Auschnitt era născut în regiunea Liovului aparținător de Galiția, care se afla, ca și Bucovina de atunci, sub administrație austriacă. Osias Auschnitt a venit în Galați în anul 1870, iar cinci ani mai târziu, în anul 1875, a deschis un magazin de feronerie. În 1890 deținea un depozit de mașini agricole de înaltă calitate, aduse din import, dar și unele manufacturate în atelierele sale, care au devenit, în timp, o importantă fabrică de metalurgie ce producea tablă, sârmă, cuie, piese de pluguri și alte obiecte folositoare în agricultură. Dovadă a nivelului de calitate a acestor produse este cererea tot mai mare. O parte din produsele metalurgice mergeau și la export. Afacerea a culminat în anul 1903, când firma Ausschnit & Co a deschis o sucursală la Londra.

Compania Auschnit a participat la Expoziția Generală a României din 1906, desfășurata cu ocazia sarbatoririi a 40 ani de domnie a Regelui Carol I, pe amplasamentul actual al Parcului Carol I din București. Acolo, fabrica metalurgică a lui Osias Asuschnitt din Galați a obținut Diploma de Onoare, Medalia de Aur și Placheta de Colaborator. Fabrica era furnizor al Curții Regale. Pentru meritele sale, Carol I i-a conferit omului de afaceri Ordinul „Coroana României” în grad de mare cavaler, precum și Medalia „Meritul comercial și industrial”, clasa I.
Dar să revenim la tânărul Max, ce va devein, la rândul său, unul din cei mai importanți industriași ai Europei interbelice.

Primii săi ani stau sub semnul incertitudinilor. După unele consemnări, Max a crescut în Galațiul natal și a urmat cursurile școlare avându-l coleg pe Virgil Madgearu, care a devenit asociatul său în ale politicii. Casa familiei din Galați era situată vizavi de cea a lui Panait Malaxa, unchiul rivalului de o viață al lui Auschnitt, Nicolae Malaxa. Ambii mari oameni de afaceri ce aveau să diriguiască economia românească își aveau originile în portul Galațiului.

Acest lucru este însă contrazis de alte date, care relevă faptul că familia lui Osias Auschnit s-ar fi mutat înapoi, în Austro-Ungaria, „la scurt timp după nașterea lui Max”, adică acesta din urmă și-a petrecut toți anii copilăriei la Viena, revenind la Galați abia în 1910.
Ambele variante ar putea fi veridice dacă ținem cont de situația extrem de bine poziționată a familiei. Pentru cei cu mari posibilități financiare nu era neobișnuit să aibă mai multe reședințe, situate chiar în țări diferite. Foarte probabil ca familia să-l fi urmat pe industriașul Osias acolo unde îl chemau afacerile și să fi locuit, alternativ, la Viena și la Galați.

De tânăr, Max a simțit că trebuie să ducă mai departe tradiția comercială a familiei și a devenit student al Academiei de Studii Comerciale Avansate din Viena. Mai apoi, își continuă studiile economice la Londra. În acea perioadă, de început al secolului XX, Capitala Imperiului Britanic era, totodată, și capitala comercială a lumii. Toate marile bănci își aveau sediul aici, iar Bursa din Londra era prima pe plan mondial.

La revenirea în Regatul României, Max Auschnitt a înființat o firmă comercială care se ocupa cu importurile și exporturile de tablă din Austria, iar apoi o fabrică de producție de sârmă.

Deși au apărut zvonuri că astfel de întreprinderi erau susținute financiar de poliția secretă austriacă, nimic nu a putut fi probat oficial. De lipsa sentimentelor naționale românești nu pot fi însă acuzați cei din familie. Câțiva membri ai familiei Auschnitt, inclusiv Max, au servit în Armata Română în timpul campaniilor din Primul Război Mondial, unii chiar ca voluntari, împotriva fostei lor împărății austriece. Deci și-au adus aportul la edificare României Mari. Doar fratele Edgar a evitat încorporarea pe front, după ce s-a prezentat ca fiind cetățean austro-ungar.

Reșița a fost considerate, mult timp, unul din marile centre industriale ale Europei Centrale, unde excelau cele două componente majore ale industriei grele: siderurgia și construcțiile de mașini și utilaje. Primele uzine au fost fondate în 1771, în timpul domniei Împărătesei Maria Tereza.

În 1872 (la mai puțin de 50 de ani de la inventarea locomotivei cu aburi în Anglia), uzina din Reșița produce prima locomotivă din spațiul central-est-european, denumită „Resicza”, având numărul de circulație 2 (numărul 1 fiind atribuit locomotivei „Szekul”, fabricată la Viena), cu ecartament de 948 mm, proiectată de John Haswell, directorul fabricii de locomotive St.E.G. din Viena, locomotivă destinată transporturilor interne uzinale. Începând cu anul 1872, uzinele St.E.G. din Reșița produc, pentru căile ferate europene: 16 macarale, 18 rezervoare pentru castelele de apă, 110 plăci pentru întoarcerea locomotivelor, 514 inimi de încrucișare pentru macaze, 793 de tampoane.

Uzinele austriece reșițene St.E.G. revin statului român după Primul Război Mondial, sub denumirea de U.D.R. (Uzinele și Domeniile Reșița). Își vor continua activitatea cu mult succes și se vor dezvolta în continuare.

Între cele două războaie mondiale, aici se producea muniție pentru Armata Română. Producția de locomotive cu abur a fost reluată în 1923, iar până în 1944 noua fabrică a produs 557 de locomotive cu abur. În 1924 s-a fabricat prima platformă petrolieră în România, iar apoi s-a regularizat producția de echipamente petroliere pentru câmpurile petroliere românești. Între cele două războaie mondiale, Reșița a fost unul dintre fiefurile mișcării social-democrate din România. În 1926, a fost scena unei greve de șase săptămâni, care au zdruncinat oarecum producția. În acest moment, intră în scena economică bănățeană Max Aschnitt, ca administrator numit al U.D.R.-ului. Astfel, i-au fost recunoscute meritele de industriaș și a fost trimis pentru a redresa din mers lucrurile la Reșița.

Și așa s-a și întâmplat. În 1935, UDR era cea mai mare fabrică industrială din România, cu 12.838 de angajați (dintre care circa 6.000 lucrau în Reșița) și nenumărate proprietăți și active.

Max Auschnitt și-a mutat birourile în Banat. Potrivit propriei sale relatări, i s-a cerut să devină director cu drepturi depline al acelei companii în 1929, după ce stocurile au scăzut. El a înființat un imperiu care includea U.D.R., precum și fabrici sau mine mai mici în locuri precum Anina, Armeniș și Bocșa. Se spunea că proprietatea sa de teren acoperă peste 70.000 de hectare, inclusiv 11.000 de hectare de pădure în afara Nădragului. Auschnitt a continuat să fie Președinte al Asociației Generale a Industriei Banatului și vicepreședinte al Uniunii Industriașilor din România. Supranumit „regele de fier” și „Zaharoff al României” (Zaharoff fiind unul din cei mai mari producători de arme și muniții ai lumii, de origine din Grecia).

Cu tot ce controla Aschnitt, era considerat, în epocă, „cea mai mare putere din industria armamentului, mineritului și metalelor din România”.

Împreună cu fratele său Edgar, Max deținea mai multe afaceri legate de oțel și muniție, inclusiv lanțul de firme Titan-Nădrag-Călan (T.N.C.), despre care se spune că ar fi angajat peste 4.900 de muncitori. Prin acest grup, format în 1924, Max a fost legat de Vickers-Armstrongs, făcându-l un participant activ la comerțul european cu arme.
Aceasta a reflectat viziunea sa anglofilă, prezentată pentru prima dată când l-a apărat pe Vickers împotriva rivalilor săi de la Škoda Works.
Auschnitt a avut un succes deosebit ca administrator al U.D.R. (iar mai apoi ca proprietar al unei părți), cu care adunase 1 miliard de lei capital. Numai această întreprindere avea 17.000 de muncitori salariați, acoperind 80% din producția de oțel a României și 50% din cea de locomotive, achiziționând, în același timp, cea mai mare parte a Astra Brașov, o fabrică de automobile, și acțiuni minoritare în șantierul naval Galați. Din 1930, un sindicat format din T.N.C., Creditanstalt și Chrissoveloni Bank a controlat 60% din acțiunile U.D.R., în timp ce Vickers avea încă 13%. Din 1934, U.D.R. a fost de acord să co-sponsorizeze toate comenzile de stat pentru tunurile și muniția Vickers.

Începând cu anul 1920, la Uzinele din Reșița și la „Uzinele Nicolae Malaxa” din București începe proiectarea și construcția unora dintre cele mai performante locomotive europene. În anul 1926 se produce la Reșița locomotiva cu abur 50.243 „Regele Ferdinand”, prima locomotivă construită integral în România în perioada interbelică. Datorită succesului în construcția de locomotive la Reșița și la Uzinele Malaxa, începând cu anul 1930, România nu a mai importat nicio locomotivă. Acestea au funcționat fără probleme până în anii ’80, deși fabricarea lor a fost încheiată în 1960.

Multe din aceste succese se datorează și spiritului antreprenorial al lui Max Auschnitt, care știa să facă bani din piatră seacă.
Succesul în afaceri nu l-a scutit pe omul forte al epocii de numeroase necazuri. Talentul şi cunoştinţele i-au deschis uşile a numeroase consilii administrative ale unor firme din Occident, cum ar fi Societatea Cepi din Monaco şi Societatea Steg din Viena.

Industriaşul a fost şi un apropiat al Partidului Naţional Ţărănesc, prin prisma relaţiei sale de prietenie cu liderul ţărănist Virgil Madgearu. Dar cel mai puternic amic politic al său a fost însuşi Carol al II-lea — Max Auschnitt fiind una dintre cele mai cunoscute figuri ale camarilei carliste. Statutul său social a fost consolidat şi prin a doua sa căsătorie, cu Livia Pordea, fiica vicepreşedintelui Senatului, care, potrivit informaţiilor din arhivele Serviciului Special de Informaţii (S.S.I.), era rudă cu Elena Lupescu, amanta oficială a regelui Carol al II-lea. „Auschnitt intra şi ieşea de la Palat ca la el acasă, cuvântul său se pretinde a fi avut mai multă greutate decât chiar al consilierilor regali”, se arată în documentul S.S.I.
Dar prietenia cu Carol al II-lea era de conjunctură. Tot regele-dictator a fost cel care l-a îndepărtat de cercurile puterii, ba chiar mai mult, a insistat ca acesta să fie arestat pe diverse motive mai bine sau mai puțin bine întemeiate.

Ironia istoriei se relevă însă mai târziu. Max Aushnitt va fi trimis la pușcărie de amicul său, Regele Carol al II-lea, cu care înainte jucase numeroase partide de pocher, și va fi eliberat de adversarul său politic, Mareșalul Ion Antonescu.

Dar despre încurcăturile politice și de afacerile din domeniul serviciilor secrete ale industriașului vom mai vorbi și în alte episoade.