Banatul este fruncea! Chiar şi în privinţa atragerii banilor europeni, bănăţenii par mult mai buni decât alţii. Cel puţin sectorul IMM-urilor o dovedeşte, firmele mici şi mijlocii atrăgând deja 80% din fondurile dispobile.
Primele 17 IMM-uri care au avut proiecte câştigătoare au şi semnat contractele de finanţare.
Cele 17 microîntreprinderi activează în sectorul industriei prelucrătoare (prelucrare de metal, plastic sau alte tipuri de materiale), în sectorul construcțiilor, în domeniul producției cinematografice, precum și în sectorul de transport.
“Prin implementarea celor 17 proiecte se vor achiziționa echipamente ce vor contribui la creșterea competitivității economice a acestora sau dezvoltarea de noi produse sau servicii, precum și la crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, o parte dintre aceste proiecte vizează construirea/modernizarea spațiilor de producție, inclusiv dotarea cu sisteme informatice (programe software)”, anunţă ADR VEst.
Proiectele contractate cumulează o valoare totală de 3,85 milioane euro, finanțarea nerambursabilă fiind de 2,56 milioane euro. În cazul acestor proiecte, contribuția medie a solicitanților de finanțare a fost de 20% din valoarea eligibilă a unui proiect iar valoarea finanțării nerambursabile trebuia să fie de maxim 200.000 euro.