6.2 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

Banatul este leagănul celui mai important poet romantic din Austria – Video

Austria l-a recunoscut drept cel mai important poet austriac, dar puțină lume știe că Nikolaus Lenau, este bănățean de origine. Lenau, născut Nikolaus Franz Niembsch von Strehlenau, fiul unui oficial guvernamental austriac, a văzut lumina zilei acum 215 ani, la 25 august 1802 în Csatád, comitatul Timiș, azi Lenauheim, județul Timiș. Moare la 22 august 1850 la Oberdöbling bei Wien, Austria.

După ce și-a petrecut tinerețea în Ungaria (Pesta, Tokaj și la Pojon), a plecat la Viena, unde a studiat, între 1822 și 1832 jurisprudența, filozofia, agronomia și medicina, dar nu și-a dat doctoratul. Fără să se poată decide asupra unei profesii, începe să scrie versuri, refugiindu-se în poezie din cauza unor dezamăgiri în dragoste. Primele poeme îi sunt publicate când avea 25 de ani, iar în 1831 apare, la Stuttgart, primul volum dedicat unui poet svab.

Lenau scrie o lirică a naturii, cu versuri foarte muzicale, care exprimă dorul de libertate și compasiunea pentru popoarele subjugate din fostul Imperiu Habsburgic. Spiritul său neobosit îl determină să se îmbarce spre America unde locuiește, șase luni, în Indiana, însă nu rezistă vieții dure de acolo.

Inspirația poetului se lasă așteptată. Ca urmare, decide să se întoarcă, la numai un an după ce părăsise Europa. Nikolaus Lenau se împarte între Stuttgart și Viena, bucurându-se de succesul primului său volum. În 1836 îi apare „Faust”, o operă în care eroul însingurat caută, fără succes, împăcarea dogmei religioase cu datele științei, varianta cu totul opusă celei a lui Goethe.

La Viena, Lenau se îndrăgostește de Sophie, soția unui funcționar austriac, mama a doi copii. Poeziile de dragoste din acea perioadă vorbesc despre resemnare și despre faptul că viața nu ar avea niciun rost. Pentru că relația tărăgăna, Lenau încearcă să se rupă de ea și vrea să se căsătorească cu fiica unui funcționar german, dar în timpul pregătirilor de nuntă suferă un atac de apoplexie. Ultimii șase ani de viață i-a petrecut într-un ospiciu de lângă Stuttgart.

Cele mai cunoscute scrieri ale lui Nikolaus Lenau sunt:
• Poezii („Gedichte”) – apărute în 1832,
• Faust – publicat în 1836,
• Savonarola – 1837,
• Poezii mai noi („Neuere Gedichte”) – 1838,
• Albigenzii („Die Albigenser”) – 1842,
• Don Juan – 1844.
Operele sale au fost publicate post mortem în 1855.

Comuna în care s-a născut mare poet, preia numele de Lenauheim în jurul anilor 1920. Astăzi aici se găsește casa lui, Nicolaus Lenau, transformată în muzeu. În plus, în curtea primăriei din comună există o statuie a poetului pe care trecătorii pot citi câteva minunate versuri:
De m-aș mai întoarce-o dată,
Acolo unde am trăit,
Anii tineri altădată,
Visător și fericit!

Sursa: wikipedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO – VIDEO | Zeci de timișoreni au umplut secțiile de votare de la liceul Calderon. Printre ei s-a aflat și Eugen Dogariu, senator

Liceul Jean Louis Calderon a vuit de lume. Tineri, adulți și bătrâni deopotrivă, zeci de Timișoreni au umplut cele patru secții de votare amenajate...

Fraudă la alegeri! Președinta unei secții de votare a încercat să completeze procese verbale în alb

Deși în primele ore ale zilei de votare a fost liniște, a apărut iată, o o primă tentativă de fraudare a alegerilor. Președinta unei...

Citește și :