Banatul azi. Pentru că noi mai credem în cuvântul tipărit!

952
Adrian Marcu
Adrian Marcu

Vă propun, în rândurile de mai jos, un scurt exercițiu de imaginație. În fapt, un aproape decalog al credințelor noastre, ale celor care ne-am înhămat să edităm Banatul azi, în variantă tipărită.

Prin urmare, de ce, pe lângă Banatulazi online, am decis că este necesar și un săptămanal Banatul azi în variantă print ?

Pentru că noi credem cu adevărat în puterea cuvântului tipărit.

Pentru că suntem convinși că Timișoara și Banatul merită un vehicul media clasic, care să poarte năzuințele oamenilor de aici!

Mai credem că – în pofida predicțiilor Casandrelor neliniștite din jurul nostru – al tuturor, cuvântul înșirat pe hârtie continuă să farmece!

Apoi, îi suntem încă profund îndatorați domnului Gutenberg pentru că a inventat tiparul acum mai bine de 500 de ani, fapt pentru care îi mulțumim încă odată, editând săptămânalul Banatul azi .

Pentru că mai credem, cu ardoarea fidelului neostoit întru credință, că savoarea slovei tipărite a rămas în sufletele multor bănățeni.

Şi că, prin urmare, nu poti savura o cafea bună dacă nu răsfoiești, dimineața sau la prânz, nu contează când, paginile unui ziar cu povești, fapte și întâmplări încă nespuse.

Pentru că jurnaliști precum Robert Șerban, Adrian Bodnaru, Viorel Dogaru, Emilian Pavel Jurma, Lucian Ronkov sau Tavi Stăncioiu trebuie ” savurați”, înainte de toate, pe spațiul încă ” sacru” – pentru ei și pentru noi toți, ceilalți, gazetari de la Banatul azi – al hârtiei miraculoase care compune ziarul tipărit!

Pentru că iubim poveștile și spiritul mic-burghez al acestui colț de Europă centrală, care este Banatul dintotdeauna, și, astfel – întâmplările sale, frumoase sau triste – trebuie spuse până la capăt!

Și nu în cele din urmă, pentru că „La început a fost cuvântul”.. cu splendida continuare care ne reamintește care sunt originile noastre și – la fel de puternic întru adevăr – care sunt valorile fundamentale ale societății noastre europene.

Pentru toate acestea, doamnelor si domnilor, începând din această zi de joi, 12 mai, aveți în săptămânalul tipărit Banatul azi încă un prieten de nădejde si, sperăm noi – făcătorii lui – unul de cursă lungă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.