Un logo frumos, deși – mai nou – fără prea mare acoperire în realitate, care a inspirat chiar și denumirea unui grup de socializare de pe Facebook. O fi fost cândva Banatul un Eldorado pentru multă lume și poate cei mai vechi au fost romanii conduși de împăratul Traian, care nu s-au împiedicat când au dat de Dunăre și nici după ce au traversat-o pe celebrul pod construit de Apolodor. Carpații nu i-au ținut nici ei în loc. I-au cucerit pe dacii lui Decebal în cuibul lor din munții Orăștiei, le-au luat aurul și l-au dus la Roma. Și ne-a mai rămas suficient și pentru următorii 2.000 de ani. Ne-au luat sarea, o altă bogăție naturală de pe aceste meleaguri și mai avem încă destulă, să dăm și la export.
Dunărea și Carpații nu i-au oprit nici pe turci să ne cucerească și să facă pașalâc la Timișoara, atunci când băteau la porțile Europei. Nici ei n-au reușit să ne secătuiască. Ba ne-au lăsat la plecare și niscaiva năravuri, gen ciubuc, rădăcini în timp pentru arabii propășiți aici încă din anii când erau studenți prin Timișoara.
De austrieci nu mai vorbim. Au venit în Banat, după turci, să ne învețe bunele obiceiuri de prin imperiu. I-au adus cu ei și pe nemți, croați, slovaci și mulți din cei cărora le spunem acum ”minorități etnice” și dau caracterul multietnic și multicultural, specifice bănățenilor.
După Marea Unire din 1918, Banatul a stârnit invidia noilor conducători, care au venit în vizită la Timișoara și nu au plecat cu mâna goală. Este cunoscut că marele istoric Nicolae Iorga, prim ministru în acea vreme, a rechiziționat Lincolnul timișorenilor, cu care a fost plimbat prin capitala Banatului în 1931, pentru nevoile Guvernului. Despre Căminul studențesc din Timișoara și despre clădirea Prefecturii spunea că sunt de un lux de neimaginat.
Nici după 1947, în cei 40 de ani care au urmat, nu s-a schimbat mare lucru. Noii stăpâni i-au trimis aici pe slujitorii lor din celelalte regiuni ale țării în încercarea de a mai umbri din strălucirea acestor locuri. Alții au venit singuri atrași de mirajul bogăției bănățenilor. În același timp autoritățile încercau să le facă loc noilor veniți și îi deportau pe bănățenii înstăriți în Bărăgan, să-i învețe minte să nu mai fie așa gospodari.
După 1990, când toți erau convinși că s-au terminat problemele, datorită timișorenilor care au ieșit în stradă în Decembrie 1989, încă odată s-a dovedit că s-au înșelat. Occidentalii se înghesuiau atunci doar cu ajutoare, de care noi bănățenii nu aveam atâta nevoie. Aceiași occidentali veneau doar ceva mai târziu cu investiții palpabile, pe care – unii dintre ei – le-au transferat urgent la București la presiunea ”miticilor”. Prin diverse manevre au reușit să ne desființeze brandurile importante ale Banatului, printre cele mai cunoscute Comtim sau Kandia. Fondurile importante sunt direcționate în alte regiuni ale țării, în timp ce Timișoara a rămas cu vechiul stadion, cu vechea Sală Olimpia, cu o autostradă pe bucăți și exemplele pot continua.
Acum nu mai vrea să vină nimeni în Banat, cu o excepție notabilă: studenții arabi care au rămas credincioși medicinei timișorene. Nici măcar refugiații nu mai sunt interesați. Asta, după ce ne-am pregătit sârguincios. Am instalat corturi aproape de graniță. Am făcut antrenament în caz că ne invadează refugiații, în goana spre Germania. Am implicat biserica, să dea sfaturi creștinești enoriașilor din zona de de impact. Degeaba. Vreo trei amărâți s-au rătăcit din greșeală pe meleaguri bănățene, a mai venit o tranșă de 60 de persoane, care ne-a mai dat ceva palpitații și din nou liniște. Acea liniște care s-a așternut și în Vestul Sălbatic din America, după ce s-a mai domolit goana după aur.
Emilian Pavel Jurma
