Bănățenii vor regionalizare. Dar liderii politici locali?

Un interviu,  plin de tâlcuri ascunse, acordat de premierul Dacian Cioloș unui post de televiziune central, pare să ofere câteva detalii interesante despre felul în care  ar putea să arate această țară în anii ce vin. Dl Cioloș, a cărui activitate în calitate de lider al guvernului de tehnocrați a fost mai degrabă una discretă, fără realizări spectaculoase, a spus câteva ,,adevăruri” extrem de dureroase și de triste pentru parcursul societății românești din 1989 și până astăzi.

Între altele, aspect pe care îl știm și îl simțim cu toții, pe propria piele, a afirmat că România a pierdut, la mai toate capitolele, partide importante cu dezvoltarea economică și socială. Lucruri limpezi, vizibile și palpabile precum lama unui cuțit ținut în căușul palmei, care explică eșecul zdrobitor al politicienilor români, aleși prin jocul democratic, în toţi acești aproape treizeci de ani de post-comunism.

Întrebat însă care ar fi soluția la suita neîmplinirilor rușinoase ale tuturor guvernelor din această perioadă, Dacian Cioloș a răspuns că aceasta ar putea fi regândirea și susținerea de către toate partidele importante a procesului de regionalizare a României!

Nu în formula eșuată lamentabil, susținută de pateticii lideri ai fostei USL, Antonescu, Ponta, Dragnea, ci într-o manieră diferită, dar care să conducă, în final, la scopul dorit de toată lumea: descentralizarea autentică a României, prin care fiecare regiune de dezvoltare (care există, ca formă de organizare economică, în prezent) să-și gândească și să pună în practică propriile politici locale, economice și financiare. Pe cât de adevărat, pe atât de dificil de realizat un astfel de program, acum, în pragul alegerilor parlamentare!

Faptul că dl Cioloș, fost comisar european pe agricultură, vine în fața națiunii cu repunerea pe tapet a proiectului de regionalizare este, evident, lăudabil. Mă întreb însă de ce o face atât de târziu, la mai bine de opt luni de la instalarea sa în fruntea guvernului de tehnocrați. Cu prestigiul și buna-credință cu care a fost investit de așteptarile românilor în decembrie anul trecut, premierul actual ar fi avut multe cărți în mână, dacă demara efectiv procesul de regionalizare a țării în primele luni ale mandatului său. Nu a făcut-o, din păcate, motivând, la acea vreme, chiar la Timișoara, într-o întâlnire cu presa, că fiind liderul unui guvern nepolitic nu are legitimitatea de a pune în aplicare o întreprindere de proporțiile regionalizării. Pe fond avea dreptate, doar că, plecând de la poziția de atunci, ar fi putut, totuși, să demareze, cel puțin, acest proces. Ar fi dat un semnal fundamental de schimbare – prin reorganizarea statului și a instituțiilor sale total anchilozate și ineficiente de azi – întregii clase politice.

Sunt convins că dacă ar fi făcut-o atunci, nu doar că dl Cioloș ar fi făcut  istorie prin ,,proiectul său de țară”, dar ar fi obținut cu siguranță și susținerea unor Dragnea, Blaga, Gorghiu ori Tăriceanu, destul de impopulari, la momentul respectiv, pentru a se opune proiectului primului-ministru.

Revenind, e bine că măcar acum, cu câteva luni înaintea încheierii mandatului său de premier, Dacian Cioloș vine în fața clasei politice cu acest proiect. Poate că, în pragul unor alegeri politice cu bătaie lungă pentru destinul României, regionalizarea țării va deveni o țintă fundamentală pentru viitorii conducători ai nației. Dincolo de perorațiile unora, analiști, politicieni, diverși ,,oameni de bine” cum că regionalizarea va însemna federalizarea ulterioară a statului român, (o inepție la fel de mare, precum aceea lansată, la începutul anilor ’90, potrivit căreia Proclamația de la Timișoara ar fi urmărit, între altele, ruperea Banatului și Ardealului de România!) acest deziderat (deocamdată!) ar putea deveni cheia dezvoltării autentice și durabile a  societății românești, în următoarele decenii. Pentru ca procesul regionalizării României să reușească, pe criterii, evident, de descentralizare a deciziilor economice și financiare, și nu de autonomie teritorială, firește, ar fi însă esențial ca și principalii actori politici ai Banatului, înainte de toate, să se implice cu putere și onestitate în susținerea sa.

Observăm de mai bine de un sfert de veac, cât de mult au avut de suferit Timișul și Timișoara, de pe urma unor decizii nedrepte ale guvernelor centrale (sau mai degrabă a nepăsării acestora!) în raport cu Vestul României. În pofida faptului demonstrat de toate statisticile și de studiile prezentate de Ministerului de Finanțe ori de INS, că de peste un deceniu această zonă a țării oferă, după capitală, bugetului de stat, sumele cele mai mari strânse din taxele și impozitele plătite de localnici, la nivel național.

În schimb, în raport cu Clujul, Iașiul, Craiova chiar, Timișoara a primit, în toți acești ani, sume derizorii de la centru, cu care nu a reușit să construiască aproape nimic de amploare.

Nicio o șosea de centură mai acătării, niciun spital nou, nicio sală polivalentă decentă, absolut nimic notabil!

Prin urmare, dacă Cioloș se ține  de cuvânt și va relansa în spațiul public procesul de regionalizare a României, vom urmări cu atenție ce vor face bravii noștri politicieni locali în perspectiva acestui demers.

Pentru că, domnilor Robu și Grindeanu, și domnilor parlamentari de Timiș, nu de mitinguri de protest promise în van avem cu adevărat nevoie, ci de susținerea hotărâtă a intereselor localnicilor, care v-au votat în demnitățile respective, este important să vă ocupați în noile mandate!

Iar regionalizarea, dacă va avea până la urmă loc, ar fi cel mai bun exemplu de luptă politică dusă la baionetă în sprijinul acestui demers care va schimba profund și ireversibil destinele locuitorilor din Banat și nu doar pe ale lor!