Bănățenii, îngrijorați de criza morală și politică din Parlament. Scrisoarea adresată de un ONG către președintele României

600

Scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României, Domnului Klaus Iohannis

Iniţiativa Timişoara, o organizație non-guvernamentală care face parte din grupurile civice constituite în ultimii ani, a transmis o scrisoare prin care i se cere preşedintelui României, Klaus Iohannis, să ţină seama de de câteva principii înainte de a numi un nou premier.

,,Stimate Domnule Președinte, În calitate de cetățeni și membri ai societății civile dorim să ne exprimăm îngrijorarea cu privire la criza morală și politică provocată de coaliția de la putere. În acest sens, vă solicităm să numiți un nou prim-ministru doar sub rezerva asumării publice de către acesta a următoarelor:

1. Garantarea independenței justiției și renunțarea la orice demers, legislativ sau de altă natură, menit să vulnerabilizeze lupta anticorupție, incluzând dezincriminarea infracțiunilor de corupție și serviciu, reducerea pedepselor pentru acte de corupție, grațieri colective sau amnistie.

2. Îngrădirea accesului, respectiv demiterea persoanelor condamnate penal pentru infracțiuni de serviciu, numite politic de către Guvern în funcții de consilieri, asistenţi, şefi de cabinet ai membrilor guvernului etc, și aplicarea cu stricteţe şi fără excepţii pentru funcţionarii publici din toate clasele şi nivelurile a incompatibilităţilor prevăzute în art. 54 lit. h-j din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

3. Reforma legislației electorale și a finanțării partidelor politice în sensul liberalizării și transparentizării competiției politice în termen de maxim un an: o Revenirea la două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor și a președinților de consilii județene; o Scăderea numărului de semnături necesare partidelor și independenților care doresc să candideze (la orice tip de alegeri) de la 1% la 0,25% pentru partide și, respectiv, la 0,1% pentru independenți din numărul total de alegători din circumscripție, fără alte condiționări sau excepții; o Introducerea votului electronic la distanță pentru toate tipurile de alegeri, începând cu alegerile pentru Parlamentul European din 2019; o Eliminarea pragului electoral pentru alegerile locale și naționale pentru o cât mai bună reprezentare a comunităților locale și pentru a opri tendințele de autoritarism și de concentrare a puterii politice; o Schimbarea modalității de finanțare a partidelor și a campaniilor electorale, astfel încât contribuțiile financiare (cotizații și donații) să se facă exclusiv prin metode de plată electronică, iar intrările și ieșirile de bani din conturile partidelor sau conturile de campanie să se publice în timp real, atât pe durata, cât și în afara campaniilor electorale; o Continuarea demersurilor de informatizare, modernizare și monitorizare a alegerilor începute în anul 2016.

4. Guvernarea deschisă și transparența actului de guvernare locală sau centrală, participarea comunităților la decizia publică: o Publicarea în timp real și în format deschis, care să permită procesarea automată a datelor, a tuturor contractelor publice (licitații sau achiziții directe) atât pe site-ul specializat al Guvernului (data.gov.ro), cât și pe site-urile tuturor instituțiilor publice; o Publicarea în timp real a tuturor proiectelor de investiții publice, inclusiv stadiul de execuție și plățile aferente; o Modificarea modalității de completare și publicare a declarațiilor de avere și interese în format deschis și care permite procesarea automată a datelor; o Dezvoltarea de către toate instituțiile de stat care interacționează cu cetățenii a unor platforme web publice, funcționale, interconectate, interactive și cât mai simple pentru utilizatori. Crearea cadrului legislativ relevant care să permită monitorizarea și eficientizarea serviciilor publice de către cetățenii interesați. Încurajarea participării reale de către instituții a cetățenilor, a comunităților, a ONG-urilor, a organizațiilor profesionale și patronale și a sindicatelor la decizia publică locală și națională (ședințe de consilii locale deschise, agende de lucru publicate din timp pe internet, proiecte de lege cu calendare de consultare); o Identificarea priorităților de acțiune conform cu necesitățile situației actuale din România, eventual prin introducerea unui sistem public de consultare periodică a cetățenilor. 5. Respectarea valorilor și angajamentelor europene asumate de România și menținerea direcției euroatlantice a României, garantarea drepturilor prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene: o Susținerea activă a unui mecanism european de monitorizare și cooperare pentru respectarea principiilor statului de drept în toate statele membre și a înființării și operaționalizării instituției Procurorului European; o Continuarea și întărirea parteneriatului strategic cu SUA; o Integrarea și mai profundă în Uniunea Europeană, inclusiv adoptarea euro ca monedă imediat ce economia României va fi compatibilă cu zona euro şi adoptarea cât mai urgentă de măsuri în vederea realizării unei astfel de economii, bazate pe principiul dezvoltării durabile.

Considerăm că aceste măsuri sunt aplicabile indiferent de ideologia politică a noii echipe de guvernare. Acceptarea și asumarea acestora reprezintă un act de minimă bună-credință și un pas absolut necesar în reducerea clivajului existent între societatea civilă și actuala putere.

Vă solicităm, de asemenea, să organizați o serie de consultări inclusiv cu societatea civilă înainte de a numi un nou prim-ministru. Ne exprimăm, deci, deschiderea de a participa împreună cu dumneavoastră la operaționalizarea acestor măsuri, pentru a le defini cât mai clar în termeni de acțiuni concrete, termene limită și rezultate așteptate.”. 

Scrisoarea este semnată de către Federaţia “Iniţiativa Timişoara”.
Ea urmează să fie semnată de cât mai mulţi români, iar apoi va fi înmânată preşedintelui.

2 COMENTARII

  1. Cum se face ca acesti banateni sunt ingrijorati numai de criza morala si politica din Parlament, dar nu sufla o vorba de criza morala (si politica) de la cabinetul premierului, cea care a generat totul?! Hai, banateni, plimbati ursul…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.