1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Bănățeni implicați într-o rețea infracțională europeană

Procurorii  DIICOT au efectuat un număr de 20 percheziții domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Argeş, Vâlcea, Suceava, Gorj, Vaslui, Buzău, Teleorman, Botoşani, Caraş-Severin şi Dolj in cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui  grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de falsificarea de instrumente de plată electronică, punerea în circulație de instrumente de plată electronică falsificate, deţinerea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronica, accesul ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos și proxenetism.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2013, membrii grupului infracţional organizat au desfăşurat atât pe teritoriul României cât și pe teritoriul Franței și Italiei, activităţi de skimming (montarea aparaturii artizanale de copiere a datelor de identitate a card-urilor folosite  la ATM-uri de clienţii diferitelor bănci din ţările menţionate), au falsificat instrumente de plată electronică pe care le-au folosit pentru retragerea de numerar sau achiziţionarea de produse de vestimentaţie şi încălţăminte de la mai multe societăţi comerciale din Italia.

Din punct de vedere al structurii organizatorice a gruparii, pozitia de lider si coordonator al grupului (30 de membri) a fost ocupată de către inculpatul Nazare Mihai zis ”Moșu” sau ”Tătucu”, persoană cu influenţă şi legături în cele mai importante grupări din lumea interlopă.
S-a reţinut totodată că inculpatul Nazare Mihai a coordonat pe teritoriul Italiei și Elveției o activitate de obținere de venituri de pe urma practicării prostituției de către persoane recrutate din România.

Cu ocazia percheziţiilor au fost găsite şi ridicate următoarelor bunuri: 3 hard disk-uri, 5 laptop-uri, 1 tabletă, 30 de suporţi optici, 2 memory stick-uri, 15 telefoane mobile, 10 cartele SIM, 9 carduri bancare, suma de 20.000 de lei, precum și suma de 4.100 de euro.
Valoarea prejudiciului estimat este de 60.000 de euro.

Autoritățile judiciare din Italia  au emis față de inculpatul Nazare Mihai și alți șase membri ai grupului infracțional organizat mandate europene de arestare, ce urmează să fie puse în aplicare de autoritățile judiciare competente.
Simultan, în cadrul aceleiaşi operaţiuni, au avut loc percheziţii şi pe teritoriul Italiei, sincronizate şi coordonate de către procurorii din cadrul Procuraturii Republicii din Monza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :