S-a născut la 20 octombrie 1882, la Lugoj, pe atunci parte a imperiului austro-ungar, fiind cel mai tânăr din cei patru fii ai bancherului ungur István Blaskó, mama fiind Paula de Vojnich.
Béla Lugosi, pe numele real Béla Ferenc Dezső Blaskó, după ce a jucat teatru, la Timișoara și Szeged, și a fost locotenent în armata austro-ungară, în primul război mondial, a plecat în 1919 spre Germania, după care a trecut dincolo de ocean, în America.
După ce a trecut de o perioadă mai dificilă din cauza necunoașterii limbii engleze, a jucat și s-a remarcat pe Broadway în rolul lui Dracula, din piesa de teatru realizată după romanul lui Bram Stoker, unde a făcut diferența datorită accentului unguresc.
Același rol al lui Dracula i-a și adus celebritatea în 1931, an în care a primit și cetățenia americană, când Universal Pictures a realizat filmul regizat de Tod Browning, prima ecranizare a povestirii clasice despre vampiri. În același an, însă, a refuzat să interpreteze și creatura din filmul Frankenstein.
Astfel, a rămas cantonat în filme de groază de mai slabă calitate, iar în anii 1950 a și fost urmărit în toată nebunia maccarthysmului care a cuprins America, Béla Lugosi fiind fost participant la evenimentele de pe vremea Republicii Sovietice Ungaria.
Mai mult, au apărut și probleme de sănătate, unde s-a tratat cu morfină și a devenit dependent. S-a stins din viață la 16 august 1956, la Los Angeles, după o criză cardiacă, fiind îngropat în costumul legendarului Dracula.
Bela Lugosi a fost căsătorit cu Ilona Szmick (1917–1920), Ilona von Montagh (1921–1924) Beatrice Weeks (1929–1929), Lillian Arch (1933–1953) și Hope Lininger (1955–1956), având un fiu, Bela George Lugosi.
Bulevardul celebrităților din Hollywood, Hollywood Walk of Fame, găzduiește și o stea cu numele lui Bela Lugosi, bănățeanul care a rămas cel mai celebru vampir din istoria cinematografiei mondiale. (sursa: Wikipedia)