Bănățeanul care a intrat cu mașina prin ușile UPU a Spitalului Județean Craiova, trimis în judecată

155

Procurorii au hotărât să-l trimită în judecată pe bănățeanul care a trecut cu maşina prin uşile Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova. Incidentul s-a petrecut pe 19 ianuarie, în timp ce în incinta UPU erau zeci de cadre medicale, pacienţi şi aparţinători ai acestora.

Şoferul de 39 de ani care a creat panică în Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, pe 19 ianuarie, a fost trimis în judecată pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pe 19 ianuarie, în jurul orei 22.00, un Ford Galaxy la volanul căruia se afla Ioan Lupu, de 39 de ani, din Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin, a trecut prin uşile de termopan ale UPU şi s-a oprit după ce a lovit un stâlp de beton, în apropierea biroului Triaj. După incident, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. În faţa anchetatorilor, şoferul a explicat că a parcat maşina în faţa UPU pentru a lăsa băiatul unor vecini, care suferise o leziune la un deget. Înainte să plece, pentru că maşina avea o defecţiune, a ridicat capota şi a încercat să vadă ce se întâmplă. Apoi a urcat la volan şi când a pus contactul, maşina a pornit de pe loc şi a trecut prin uşile unităţii medicale. Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită grav în urma acestui incident. Şoferul şi o asistentă medicală au suferit leziuni uşoare în urma incidentului.

Citește mai mult pe gds.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.