Cu ani în urmă, faima Reşiţei stătea în ce producea urbea pe piaţa industriei siderurgice şi construcţiei de maşini. Vremile au schimbat piedestalul pe care se află urbea noastră şi, bănăţeni fiind, ca să nu ne mândrim cu amintiri care nu slujesc nimănui, ne putem lăuda cu oameni pe care i-a dat Reşiţa şi care azi aduc mari servicii întregii societăţi româneşti.
Puţină lume ştie că, în 20 ianuarie 2015, reşiţeanul Rudolf Gräf a fost distins cu Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania, cea mai înaltă formă de recunoaştere pentru merite de interes general, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi Ambasadorul Germaniei la Bucureşti.
De mai bine de zece ani prorector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (responsabil pentru linia de studii germană; doctorat; joint programs; universitate virtuală; cooperare regională), profesorul universitar Rudolf Graf s-a născut la Reşiţa, la 26 ianuarie 1955. Nu pot uita căldura cu care, acum mai mulţi ani, mi-a răspus la o întrebare despre Reşiţa copilăriei sale. M-a făcut realmente să revăd străzile de atunci ale cartierului Moroasa şi să-l însoţesc pe dealurile din împrejurimi, ca în copilăria noastră. Am avut senzaţia că retrăiesc, alături de el, anii de şcoală şi să trimit un pios gând de recunoştinţă unor profesori care ne-au fost comuni.
După absolvirea liceului, Rudolf Gräf a urmat cursurile Facultăţii de Istorie-Filosofie din Iaşi (1977–1981), fiind iniţial repartizat la Lugoj, unde funcţionează ca profesor de istorie la mai multe şcoli timp de trei ani.
În 1984 a revenit în Reşiţa natală, ca muzeograf-cercetător, la Muzeul Judeţean de Istorie. Aici s-a dedicat cercetării şi cred că nu exagerez cu nimic dacă susţin că cei 17 ani de la muzeu au fost anii de foc în care s-a format specialistul în istoria economică a României, cu precădere în istoria industrială a Banatului secolelor XVIII–XX, precum şi în istoria Imperiului Habsburgic, a Graniţei militare bănăţene şi, nu în ultimul rând, în Istoria germanilor din Banat. Multitudinea de preocupări, care numai aparent este diversă, a constituit o atmosferă prielnică, dacă ne reamintim că i-au fost colegi regretaţii cercetători Valeriu Leu şi Mihai Gumă, alături de întregul corp ştinţific al muzeului, care, în acei ani, a dat luminii mult apreciatele volume Banatica. Activitatea rodnică desfăşurată la instituţia reşiţeană şi concretizată în numeroase studii publicate, precum şi obţinerea titlului de doctor în istorie (1997) au fost treapta care l-a ridicat la rangul de cadru didactic la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Din 2003 a beneficiat de cursuri la Universităţile din Graz şi Rostock şi, din 2005, de o amplă documentare la Viena. După ce universitatea clujeană i-a deschis larg porţile, sunt greu de enumerat, în ordinea apariţiei, studiile şi cursurile ţinute la universităţi străine, precum şi traducerile unor importante lucrări ştinţifice în şi din limba germană, dar toate se constitue în reale succese, nu numai ale istoricului, ci, susţin eu, ale noastre, ale locurilor de unde a pornit profesorul de azi şi ale colegilor săi cu care, după cum însuşi spunea: „… puteam face o adevărată universitate, aşa cum eram noi, colectivul din Reşiţa”. Azi, prorectorul, cel plecat acum mai bine de 20 de ani din Reşiţa, are în grija sa coordonarea a numeroase funcţii de natură ştiinţifică ale cetăţii universitare clujene.
Nu pot să nu revin la finalul unui interviu pe care mi l-a acordat în urmă cu câțiva ani, în care îmi mărturisea bucuria cu care revede locurile tinereţii, dar şi unda de amărăciune dată de pulsul atât de slab al Reşiţei actuale, despre a cărei industrie nu se mai poate scrie aproape nimic. Doar nemişcarea dealurilor şi argintul neschimbat al Bârzavei îl fac să se simtă acasă. De aici, de acasă, urării noastre, a celor care îl cunoaştem, de „La mulţi ani!”, îi alăturăm şi convingerea că omul Rudolf Gräf nu va pregeta să facă şi de acum înainte cinste locului de unde a plecat, făcând cunoscute şi peste fruntarii cele demne de ştiut despre pământul românesc.
Titus Crișciu