Bambi a fost salvată din ghearele morții de pompierii timișeni. FOTO

129

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș s-au chinuit mai bine de 4 ore pentru a-i salva viața unei căprioare care rămăsese captivă în noroiul de pe marginea unui lac din localitatea Cenei.

Intervenția desfășurată joi a fost foarte grea şi de lungă durată, din cauza accesului dificil şi a reziduurilor noroioase.

Odată scoasă din noroi, căprioara a fost curățată şi apoi verificată de un veterinar, după care a fost eliberată pe câmp.

“Deşi speriată şi înghețată, privirea plină de recunoștință a micuței „Bambi de Cenei”, cum au botezat-o colegii, este cel mai călduros mulțumesc.

Le mulțumim colegilor de la SVSU Cenei, celor de la Garda de Mediu, de la Direcția Sanitar Veterinară şi de la Aquatim pentru tot sprijinul acordat în salvarea acestei vieți. Pentru noi, fiecare viață contează”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.