Asociația Femeilor de Afaceri din Timișoara încearcă, de ani buni, să construiască un azil de bătrâni la Giroc. Suma este însă destul de mare şi, se pare, greu de adunat. Astfel că şi ediţia din acest an a Balului Speranţei îşi propune să mai adune o parte din suma necesară pentru demararea proiectului. Costurile azilului de bătrâni se ridică la aproximativ 2 milioane de euro.
„Balul Speranței a ajuns la ediția maturității, ediția a 18-a. Balul va avea loc în 4 noiembrie 2016. Anul acesta va avea loc la un restaurant din Giroc. Terenul pe care se va construi azilul pentru persoane vârstnice a fost donat de către un cetățean din comuna Giroc. Proiectul este de mare amploare și necesită mult timp pentru strângerea fondurilor necesare. Credem că locul este foarte cunoscut de timișoreni, iar anul acesta programul va fi unul deosebit. Invitații de onoare vor fi Lia Lungu, cântăreața muzicii bănățene, iar balul va fi prezentat de către un alt interpret cunoscut, Ovidiu Comornic”, declară Rodica Șuba, președintele Asociație Femeilor Antreprenor din România, filiala Timișoara.
Fiecare ediție a balului reușește să strângă fonduri între 10.000-15.000 de euro. Banii adunați până acum nu sunt suficienți pentru a începe construcția propriu zisă. Organizatorii au nevoie de o sumă care să asigure temporar, măcar fundația și ridicarea clădirii. Până acum au putut strânge 10% din suma totală a căminului. Azilul pentru persoanele vârstnice va avea 50 de încăperi. Asociația încearcă să acceseze și un proiect pe fonduri europene, pentru a putea acoperi cele 2 milioane de euro.
În cadrul Balului Speranței vor fi organizate, ca de obicei, tombolă şi licitație pentru diferite obiecte. Invitații vor avea parte de diferite surprize și se vor bucura de interpreți renumiți. Prețul biletului pentru o seară la restaurantul din Giroc, Daf Junior, este de 250 de lei. În această sumă va fi inclusă o masă.