Bălării costisitoare. Peste 55.000 de lei, colectați de la proprietarii din Timișoara care nu își întrețin terenurile

105

Tot mai mulţi proprietari din Timişoara îşi lasă terenurile de izbelişte. Poliţiştii locali au luat la verificat aceste suprafeţe şi au aplicat amenzi drastice pentru ”jungla” descoperită în unele locuri.

„Polițiștii locali au intensificat verificările pentru a stabili dacă proprietarii acestora respectă prevederile HCL 371/2007 modificată care prevede că persoanele fizice și juridice sunt obligate să asigure salubrizarea, cosirea buruienilor, a vegetației ierboase, să colecteze și să transporte deșeurile rezultate de pe terenurile virane pe care le dețin sub orice formă legală, situate în intravilanul municipiului și a celor situate de-a lungul căilor de comunicație rutieră sau feroviară și să asigure împrejmuirea acestora. De asemenea, trebuie să asigure curățarea buruienilor, a vegetației ierboase și lemnoase în jurul imobilelor pe care le dețin sub orice formă, din jurul împrejmuirilor acestora, din incinte, curți, alte spații amenajate, să asigure și să mențină permanent un aspect salubru al acestora”, transmit poliţiştii.

În iunie, 35 de proprietari de terenul insalubre au fost amendaţi. Aceştia deţin proprietăţi pe străzile R. Tudoran, I. Bulbuca, Tosca, P. Constantinescu, Armoniei, A. Nicoară sau în zone precum Complexul Studențesc şi Ciarda Roșie.

Valoarea sancțiunilor aplicate se ridică la 56.500 lei, cuantumul maxim pe care poate să îl primească un proprietar.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.