Alertă, luni la prânz, în județul Timiș! Salvatorii au fost chemați de urgență printr-un apel 112, în localitatea Lenauheim, acolo unde un adolescent în vârstă de 16 ani a căzut de la etajul doi al școlii gimnaziale.
Băiatul a fost preluat de urgență de un echipaj al Ambulanței și transportat la spitalul de copii, în Timișoara.
Potrivit primelor informații, adolescentul a suferit mai multe traumatisme la nivelul picioarelor.
Se pare că băiatul a vrut să își pună capăt zilelor și a ales să sară de la etajul doi al școlii din Lenauheim.
Polițiștii din Timiș cercetează evenimentul nefericit.