Filarmonica Banatul Timișoara a programat, pentru ziua de vineri, 26 ianuarie, de la ora 19.00, un mare concert simfonic cu lucrări scrise de doi dintre cei mai mari compozitori din lume.
Este vorba de Concertul pentru două piane şi orchestră în do minor de Johann Sebastian Bach şi Simfonia nr.6 de Piotr Ilici Ceaikovski. De asemenea, va fi prezentat și Concertul pentru două piane şi orchestră în re minor de mai puțin cunoscutul Francis Poulenc. Programul va fi condus de maestrul Peter Oschanitzky.
Original, concertul dublu de Bach a fost compus pentru vioară şi oboi, dar manuscrisul s-a pierdut. Reconstrucţia lui a fost posibilă deoarece în 1736, Bach l-a transcris pentru două piane. Când s-a mutat de la Köthen la Leipzig, unde compunea muzică pentru trei biserici, viaţa sa de compozitor a devenit tumultuoasă, cu atât mai mult cu cât trei dintre copiii lui cântau deja bine la diferite instrumente. Compunea mult şi transcria lucrări mai vechi pentru alte instrumente. Aşa s-a întâmplat şi cu acest dublu concert. La moartea sa existau în casă şapte clavecine — instrument cu coarde de metal şi claviatură, asemănător pianului.
Dublul concert compus de Poulenc este o lucrare plină de vervă. A fost scris la comanda Prinţesei Edmond de Pollignac şi executat în premieră în septembrie 1932, la Veneţia. Ambele concerte vor avea ca solişti pe pianiştii Adriana şi Sorin Dogariu.
Valoare a culturii universale Simfonia a VI-a este o strălucită sinteză a mijloacelor de expresie cucerite de Ceaikovski în întreaga sa viaţă de compozitor. De altfel, simfonia poate fi considerată un testament. Ea are un program interior, nefiind dezvăluit nimănui, deşi în iarna anilor 1892-1893, când a început să o schiţeze, scria nepotului său Vladimir Davîdov că are un program pe care doreşte să-l facă viu prin muzică. Mai apoi, după compunerea lucrării, se eschiva spunând că îi este imposibil să traducă în cuvinte sentimentele descrise în muzică. Succesul enorm al simfoniei se datorează nu numai măiestriei de compozitor, dar şi bănuitei subiectivităţi cu care a fost compusă, sincerităţii ei. Între sutele de păreri ale muzicologilor se distinge un numitor comun – simfonia este expresia vieţii extraordinar de complexe a lui Ceaikovski – se arată în avancronica făcută de concertmaestru, Mircea Tătaru.