Miercuri, 14 februarie, la ora 8.00, chiar de Sfântul Valentin, sărbătoare închinată iubirii, a debutat campania „40 de zile pentru viaţă!”, în faţa Maternităţii Odobescu din Timişoara.
Pe pancartele participanţilor la protestul mut se puteau citi următoarele sloganuri: “Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă!”, „Bărbaţii adevăraţi aleg viaţa!’, „Fiecare viaţă este un miracol!”. „Sarcina nu este niciodată o ruşine!”, „Merit să lupt pentru mine!” sau „Treci prin criza unei naşteri nedorite? Nu te gândi la avort, oferim gratuit sprijin. Sună la 0256.492.862”
Adi Magheţ, pastor la Biserica Lumina, prezent la manifestare, a declarat: “Am venit aici cu toţii fiindcă noi credem în viaţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu şi că viaţa este o valoare inestimabilă. Noi îi reprezentăm aici pe copilaşii care nu se pot apăra singuri aflaţi în pântecele mamei, copilaşii nenăscuţi. Prin acţiunea pe care o organizăm aici, în faţa Maternităţii Odobescu, în aceste 40 de zile, înţelegem că suntem datori înaintea lui Dumnezeu faţă de micuţii care nu se pot apăra singuri, să fim alăuri de ei şi să nu îi lăsăm să moară. Avortul e o crimă”, a spus Adi Magheţ.
România are astăzi una dintre cele mai mari rate a avorturilor și a mortalității materne din UE – 480 de cazuri la 1000 nașteri și este printre țările cu cel mai mare număr de adolescente care rămân însărcinate. Pentru că fiecare ființă umană are dreptul la viață, campania „40 de zile de viață” își propune să implice comunitatea în mod activ și pașnic pentru schimbarea mentalității greșite în ceea ce privește viața intrauterină și valoarea vieții unui copil nenăscut. Campania promovează cultura vieţii şi implică toți creștinii din întreaga lume, indiferent de culoare confesională. Manifestările au debutat prima oară în Statele Unite ale Americii, apoi și în Europa. În total sunt implicate 27 de țări și 559 de orașe. Manifestarea de la Timișoara este o campanie civică inițiată doar în nume personal de creștini de diferite confesiuni și se desfășoară zilnic în fața Maternității Odobescu.