-2.9 C
Timișoara
luni 18 noiembrie 2024

Avion militar rus cu 91 de persoane la bord, prăbuşit în Marea Neagră-VIDEO

Avionul militar rus, cu 91 de persoane la bord, ce dispăruse duminică de pe ecranele radarelor, s-a prăbuşit în Marea Neagră, în apropiere de litoralul staţiunii Soci, unde au fost descoperite fragmente din avion, a indicat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţiile ruse de presă, relatează Reuters şi AFP.

”Fragmente din avionul Tu-154 al Ministerului rus al Apărării au fost găsite la o distanţă de 1,5 kilometri de litoralul oraşului Soci, la o adâncime de 50-70 de metri”, a afirmat ministerul.

Potrivit AFP, citând Ministerul rus al Apărării, la bordul avionului care a decolat din oraşul Adler (sud), s-ar afla 83 de persoane şi opt membri ai echipajului.

Avionul a decolat la ora locală 5,40 (2,40 GMT) din Adler, oraş situat la sud de staţiunea balneară Soci, la Marea Neagră, pentru un zbor obişnuit cu destinaţia baza aeriană Hmeimim, din apropiere de Lattaqia, în nord-vestul Siriei, potrivit ministerului.

Aparatul transporta militari ruşi şi membri ai Ansamblului Alexandrov, unul dintre corurile armatei ruse care se deplasa în Siria pentru a participa la sărbătorile de Anul Nou la baza aeriană.

Printre pasageri se aflau şi nouă jurnalişti, a mai spus ministerul rus.

Sursa: antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Miuţa din Cartier” etapa finală în Piaţa Libertăţii FOTO-VIDEO

La Timișoara a avut loc prima ediție a evenimentului „Miuța din cartier”, ca parte a proiectului „Timișoara Miuțelor – construirea identității culturale prin sport”,...

S-a stins din viață un antrenor legendar din sportul românesc

Bela Karolyi, legendarul antrenor alături de care Nadia Comăneci a scris istorie şi cel care a transformat SUA într-o putere internaţională în gimnastică, a...

Citește și :