Iată-ne în preajma unei noi posibile revizuiri constituționale. Încărcat politic de rezultatele referendumului din 26 mai, Președintele Klaus Iohannis pare a fi foarte determinat să le transpună pe acestea într-o efectivă revizuire constituțională. În consecință, astăzi pare foarte probabilă ipoteza că, odată cu alegerile prezidențiale de la sfârșitul acestui an, să fie organizat un alt doilea referendum — decizional, de această dată! — având ca obiect revizuirea Legii noastre fundamentale. Şi tot foarte probabilă pare a fi şi anvergura acestei revizuiri: una limitată la cele două teme abordate în precedentul exercițiu referendar. O atare revizuire ar implica, în exclusivitate, două punctuale chestiuni: a) instituirea, în privința Guvernului, a interdicției de a reglementa, prin ordonanţe, în materia organizării şi funcţionării instituţiilor justiţiei; b) interdicţia, în privinţa, Președintelui României şi a Parlamentului, de a dispune graţieri individuale (în cazul celui dintâi) şi colective (în cazul celui de-al doilea) pentru pedepse penale aplicate celor găsiți vinovați de săvârşirea infracţiunilor de corupţie. Dincolo de riscurile pe care le implică orice revizuire pătimaşă, grabnică şi nu foarte chibzuită, un alt lucru rămâne foarte clar, cel puţin pentru mine: limitarea revizuirii constituţionale doar la cele două teme (marginale în construcţia sistemică a oricărei constituţii) s-ar putea să fie o decizie pripită.

Istoria politică a României ultimului deceniu ne-a demonstrat faptul că ţara noastră resimte, în mod acut, nevoia unei ceva mai profunde şi, respectiv, mai serioase revizuiri constituţionale. Caracterul prezidențial sau parlamentar al republicii şi, implicit, raporturile dintre cele două capete ale Executivului nostru bicefal (Preşedintele României şi Primul-ministru), statutul procurorului, implicit rolul ministrului Justiţiei în relaţia cu acest tip de magistrat, limpezirea rolului celor două Camere ale Parlamentului (poate chiar instituirea unei fizionomii parlamentare mono-camerale, în acord cu rezultatele referendumului consultativ din anul 2009), regândirea imunităţii membrilor Legislativului (dar, în niciun caz renunţarea la aceasta!), reconstrucţia normelor chemate să guverneze, la nivel principial-constituţional, construcţia bugetar-fiscală a României sau chiar definirea, la nivelul normei constituţionale, a noţiunii de „conflict juridic de natură constituţională” sunt doar câteva dintre multiplele teme pe care ar trebui să le acopere viitoarea lege constituţională (de revizuire a Legii noastre fundamentale). Atitudinea Preşedintelui în exerciţiu pare însă a fi una foarte clară; acesta nu doreşte — din raţiuni pe care eu le ataşez dorinţei Domniei Sale de a valorifica referendumul de revizuire, în tandem cu alegerile prezidenţiale, de care dl Klaus Johannis este foarte şi direct interesat — decât o revizuire pe Justiţie, în acord cu rezultatul recentului referendum. Numai că o atare revizuire este — cred eu — populistă, pentru că ea nu rezolvă multe din problemele de funcţionare a sistemului instituţional al Statului Român contemporan.

Ceea ce nici dl Iohannis şi nici mulţi dintre politicienii care îl susţin nu par ori nu vor să înţeleagă este că o revizuire constituţională de mică dimensiune lasă în aceeaşi degringoladă foarte multe dintre instituţiile fundamentale ale României şi conservă statutul nenatural şi autoritarist al Curţii Constituţionale, o instanţă ce rămâne, din păcate, un legiuitor indirect, un reglementator excepţional şi un mediator de ultimă instanţă al tuturor situaţiilor de conflict pe care le generează în primul rând caracterul neclar al prezentelor reglementări constituţionale. Dar cui îi pasă? Importante sunt mizele exclusiv politice. Important rămâne scopul dlui Preşedinte al României de a câştiga un al doilea mandat la Palatul Cotroceni. Valorificând legitimitatea (re)câştigată prin rezultatele referendumului din 26 mai şi criza de leadership în care se scaldă actualul PSD, speculând altruist noua atitudine a Guvernului social-democrat condus de dna Viorica Dăncilă — conciliantă şi deschisă la negocieri! —, dl Preşedinte ar trebui să facă dovada că este un veritabil om politic, un Helmut Kohl ori un François Mitterrand al României zilelor noastre şi, cu autoritatea instituţională astăzi revigorată, să impună o revizuire consistentă a actualei noastre Constituţii.

Procedând astfel, ACESTA ar avea şansa de a rămâne nu numai în istoria politică a acestei ţări, ci şi în istoria ei constituţională (ceea ce nu e deloc puțin lucru!), arătând că, pentru Domnia sa, revizuirea Constituţiei ţine de un proiect politic major, pe care actualul ocupant al fotoliului de la Cotroceni l-ar asuma nu numai în conexiune cu intenţia sa de a obţine un secund mandat prezidenţial, ci şi în faţa propriului popor, respectiv în relaţia — astăzi, foarte delicată! — cu partenerii europeni ai României. Spre deosebire de predecesorul său, dl Traian Băsescu, astăzi, mai mult decât oricând altă dată, actualul Preşedinte Klaus Iohannis, pe mai toate posturile de televiziune şi la o oră de maximă audienţă, ar putea adresa întregii clase politice din România următorul îndemn: Aveţi curaj, domnilor, revizuiţi serios Constituţia!