Averile deputaților bănățeni „sub lupă”. Terenurile, casele și mașinile aleșilor

1295

Cei cinci deputați aleși în Caraș-Severin sunt cu averile la vedere. Aceștia au completat documentele respective, care pot fi consultate pe site-ul Camerei Deputaților, însă un rezumat al bunurilor inventariate de  Luminița-Maria Jivan, Ion Mocioalcă, Ion Spânu, Valeria-Diana Schelean-Şomfelean și Ion Tabugan găsiți în rândurile de mai jos.

Jivan_LuminitaSocial democrata Luminița-Maria Jivan deține jumătate din două terenuri intravilane, ambele dobândite în 1999, de 1254 respectiv 4166 mp, o casă, dar și un apartament de 72,92 mp – acesta din urmă într-o cotă parte de 3/8. Conform declarației de avere, deputatul reșițean are un Ford fabricat în 2007, iar veniturile familiei au fost compuse anul trecut din salariile de bugetar încasate de Luminița Jivan și de soțul acesteia. Astfel, deputatul a câștigat 44.700 lei ca angajat al Prefecturii Caraș-Severin, în timp ce soțul a adus un venit de 17.000 lei ca funcționar la Primăria Oravița. În același document, Luminița Jivan și-a făcut publice și datoriile: patru credite, toate scadente anul viitor, de 5.000 lei, 22.500 lei, 86.000 lei și 30.000 euro.

Mocioaca_IonColegul de partid al acesteia, Ion Mocioalcă, stă „cu o idee” mai bine în ceea ce privește proprietățile. Deputatul are nu mai puțin de cinci terenuri intravilane, trei dintre acestea moștenite. Primul, în 1995, se întinde pe o suprafață de 9.985 (posibil mp) în comuna Marga, celelalte două, în Caransebeș, au fost moștenite de soție în 2011 și au 4.863 și 23.211(!). Pentru alte două terenuri (6.834 și 3.156) – amplasate în comuna Marga și dobândite în 2009, deputatul menționează că provin de pe urma unui „contract de întreținere părinți”. În ceea ce privește clădirile, deputatul are o casă de locuit, precum și trei spații comerciale. La capitolul autoturisme, Mocioalcă a menționat un Peugeot 206, fabricat în 2006.

Conform declarației, deputatul a înstrăinat un apartament în Timișoara, pentru 216.319 lei, în urmă cu doi ani, dar a și acordat două împrumuturi în nume personal – 284.770 lei către SC Raisa Com și 63.000 lei contribuția la campania electorală. În ceea ce privește activele financiare, Mocialcă face referire la patru depozite bancare – două din 2006, de 9.317 lei fiecare, unul din 2008 – 13.558 lei, iar ultimul din 2015, în euro: 131.625. De asemenea, la același capitol apar trei conturi curente (sau echivalente) – două în lei, 137.729 din 2006 și 19.495,13 din 2003, iar al treilea, în sumă de 7.370 euro fiind deschis în 2015.

Datoriile deputatului sunt în lei, însă doar despre unul aflăm când este scadent: anul acesta. Este vorba despre credite contractate în 2011 (100.000 de la Intesa San Paolo) și respectiv 2014 (16.000 lei și 12.200 lei). Mocialcă a completat și rubrica a șasea – cadouri, servicii sau avantaje… Aici, deputatul a menționat că a primit deconturi de la Camera Deputaților, în conformitate cu Legea 36/2006, fără însă a trece sumele efective. Veniturile din anul anterior au fost compuse din indemnizația de deputat – 64.905 lei, sumele încasate de soție în calitate de consilier juridic – 24.192 lei, dar și cele din închirierea unui spațiu comercial – 130.780 lei.

ion-spanu-1Al treilea deputat social democrat de Caraș-Severin, Ion Spânu, este singurul care a avut de menționat câte ceva în declarația de interese. Acesta este acționar la Petrom (400.000 părți sociale/acțiuni în valoare de 87.000… ceva), SIF Banat Crișana (1.590 – 1.796), SIF Moldova (1.326 – 1.591), SIF Transilvania (2.090 – 1.254), SIF Muntenia (9.702 – 970), SIF Oltenia (3.179 – 6.040), BRD (1.400 -) și Raiffeisen Bank (2.288 părți sociale/acțiuni -). Totodată, în declarația de interese deputatul a menționat și calitatea de trezorier al PSD.

În ceea ce privește declarația de avere, deputatul Spânu are, împreună cu soția, două terenuri agricole cumpărate în 2006 (7.500 mp în Șag, județul Timiș) și 2005 (1.000 mp în Coșveni, județul Dolj). Tot în județul Dolj, dar în Cetate, deputatul a moștenit în 2005 cel de-al treilea teren, în suprafață de 15.000 mp. Deputatul mai are un apartament de 70 mp cumpărat în 1985 în Reșița (cu garajul aferent, cumpărat în 2011), plus o casă de vacanță de 150 mp, cumpărată în 1995. Deputatul are și două autoturisme – un Peugeot fabricat în 2002 și o Dacia Logan fabricată în 2010.

Conform declarației de avere, Spânu are depozite bancare, însă nu menționează anul în care au fost deschise: 171.000, 8.000, 26.000 și 30.000 – toate în lei. Plasamentele menționate în declarația de interese apar și aici, capitol în cadrul căruia este menționat și aportul deputatului în campanie – 63.000 lei. Veniturile din ultimul an fiscal au fost compuse din 25.855 lei -indemnizații de la CJ Caraș-Severin, precum și salariul de 57.926 lei de la SGA Caraș-Severin. Alte venituri menționate de deputat sunt dividentele pe 2014, în sumă de 6.140 (monedă nespecificată) și pensia soției, de 18.000 (!).

schelean-valeriaDeputatul PNL Valeria-Diana Schelean-Şomfelean este acționar în trei societăți: Orizzontis SRL Timișoara (10 părți sociale/acțiuni, în valoare de 100 lei), AS Center CAR SRL Timișoara (10 – 100 lei), MVT Global Consulting București (11 – 110 lei), dar și avocat asociat cu o cotă parte de 50% la Ciobotaru, Schelean și Asociații București. În aceeași declarație de interese, deputatul menționează că în 2016, casa sa de avocatură a încheiat un contract de asistență juridică cu Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră, în valoare de 6.900 lei/dosar. Contractul s-a încheiat în martie anul acesta.

În declarația de avere, deputatul nu a notat nimic la categoria bunurilor imobile deținute. În schimb, menționează un ceas  Cartier de aur alb cu diamante, dobândit în 2006 și estimat la 10.000 euro, bijuterii de aur alb și diamante dobândite între 2004 – 2016, în valoare de 15.000 euro, plus alte două ceasuri, evaluate la câte 8.000 lei fiecare: un Tudor dobândit în 2013 și un Federique Constant în 2015.

Deputatul Schelean-Şomfelean are șase conturi curente (2.19 euro deschis în 2008, 15,57 euro deschis în 2009, 199,29 euro în 2016, 302,46 lei în 2008, 50.510,19 lei în 2013 și 8.290 lei în 2016) și două depozite bancare – 5.401,42 lei deschis în 2005 și 3.392,46 lei în 2016. Față de declarația de interese, deputatul adaugă la plasamente că are 5 părți sociale în valoare de 50 de lei la AMRO Smart Consulting SRL, în vreme ce la MVT Global are 20 părți sociale, evaluate la 200 lei. În același timp, deputatul menționează că a contribuit atât la la campania pentru alegerile locale (cu 4.500 lei), cât și la cea pentru alegerile parlamentare (63.000 lei). Valeria-Diana Schelean-Şomfelean are și datorii – trei credite în euro (75.000 scadent în 2029, 45.000 scadent în 2031, 3.000 scadent în 2017) și alte două în lei (50.000 scadent în 2024 și 40.000 scadent în acest an).

În ceea ce privește veniturile, deputatul menționează darurile de nuntă, în valoare de 6.000 euro, indemnizația de deputat – 60.876 lei, sumele încasate din avocatură – 42.147,49 lei, precum și salariul soțului de la Transferoviar Călători SRL – 78.000 lei, și o sultă primită de acesta la un partaj voluntar, în sumă de 27.111 euro.

Tabugan-ionDeputatul de Caraș-Severin Ion Tabugan (PMP) are două terenuri situate în intravilanul localităților Plugova (405 mp, din 1998) și Băile Herculane (180 mp, din 2004), tot în Băile Herculane având și o casă de locuit, pe o suprafață de 350 mp, dobândită în anul 2000. Deputatul are două autoturisme – Volkswagen (2004) și un Suzuki Samurai (1996), nu are plasamente sau investiții, ci doar „împrumutul” pentru contribuția electorală – 30.241 lei. Ca datorii, deputatul notează trei credite, toate în euro – 50.000 scadent anul viitor, 20.000 scadent în 2020 și 39.400 scadent în 2029. Ca deputat, Tabugan a câștigat anul trecut 59.400 lei, veniturile familiei fiind „completate” de salariul de administrator al soției, în sumă de… 550 lei. În ceea ce privește declarația de interese, deputatul menționează că este acționar la firma administrată de soția sa, valoarea acțiunilor fiind de 100 de lei.

Minoritarul agricultor cu 12 terenuri

Furic_IarcoIarco Furic este deputat din partea Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România și are, conform declarației de avere, nu mai puțin de 12 terenuri. Opt dintre acestea sunt agricole, ultimele două fiind dobândite prin „procuri” – 13,84 ha în localitatea Butin, județul Timiș,  între 2008 – 2015 și 22,105 ha în Percosova, județul Timiș, între 2015 – 2016. Alte terenuri au fost achiziționate în aceeași localitate Butin: în 2008 – 1,51 ha, în 2009 – 52,06 ha, în 2011 – 0,58 ha, în 2012 – 8,82 ha, în 2013 – 31,99 ha, și în 2015 – 10 ha. Tot prin „achiziție” au fost dobândite și cele patru terenuri intravilane: 1.379 mp în Gătaia – în anul 2015, 1.953 mp în Butin – 2015, 142,48 mp în Măureni – 2015, și alți 1.083 mp cumpărați în 2000, în Butin. Deputatul are și două case de locuit, ambele cumpărate în 2015: una în Gătaia, de 243 mp, și cea de-a doua în Măureni, de 143 mp. Ca bunuri mobile, deputatul Furic a declarat o remorcă agricolă din 2012, un tractor John Deer 6150 din 2008 și un Mercedez Benz – Bluetec Matic din 2016. În declarația de avere deputatul menționează două conturi curente – 8.648 lei, deschis în 2009, și 18.794 euro deschis în 2011, dar și un depozit, în valoare de 100.000 lei, deschis în 2013.

La un alt capitol, deputatul arată că a acordat două împrumuturi, fiecare de câte 120.000 euro, fără a face publice alte elemente, și că a contribuit la campania electorală cu 16.000 lei. Totodată, acesta face mențiuni și vizavi de cinci cesiuni: Agrosas SRL – 17.757,13 lei, Deltrac Invest – 131.637,90 lei, Ionesi Iasmina Intr. Intr. – 1.696.387 lei Madar Marius Intr. Indiv. – 36.128,02 lei, și Maxagro Farm SRL – 624.188, 70 lei. Veniturile de anul trecut au provenit de la SC Agro Amaly, unde atât deputatul, câ și soția acestuia, sunt salariați: 2.610 lei/3.960 lei. Totodată deputatul Furic a obținut venituri și din cultivarea legumelor – 1.645.736 lei, iar soția acestuia 87.412 lei din cultivarea cerealelor. Alte venituri, de 295.825 lei, reprezintă subvenții APIA – 32.575 lei în cazul soției, peste 2.000 de lei din arende, și 257.543 lei de la Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Regională.

zisopol-dragosDeputatul Dragoş Gabriel Zisopol (Uniunea Elenă Română) – este acționar la Home Construct SA Ploiești, valoarea acțiunilor fiind de 2.000 de lei, și totodată președinte al UER și al Comunității Elene Prahova, precum și prim-vicepreședinte în cadrul Asociației Academice Eleno-Române. Alte mențiuni din declarația de interese sunt cele privind calitatea de membru în Society of Petroleum Engineers International, European Structural Integrity Society, Asociația Managerilor și Inginerilor Economiști din România, Asociația de Sudură din România, Asociația Română de Mecanica Ruperii și Asociația Generală a Inginerilor din România.

În ceea ce privește declarația de avere, deputatul are trei terenuri intravilane (570 mp dobândit în 2000 în Ploiești, 600 mp dobândit în 2004 în Bănești, Prahova, și 526/100 mp în indiviziune în București). De asemenea, la acceași categorie, deputatul mai are si două terenuri agricole – 5.000 mp în Bănești, moștenit în 2004, și 496 mp cumpărați în 2008 în Drăgășani, județul Vâlcea. Ultimul teren deținut de deputatul UER face parte din „alte categorii de terenuri extravilane”, are 377 mp și este moștenit în 2004.

La clădiri, deputatul minoritar are menționate două case de locuit în județul Prahova (240 mp cumpărată în 2000 și 54 mp moștenită în 2004) și o garsonieră de 26,16 mp în București, cumpărată în 2015. Ca bunuri imobile, Zisopol are un Hyundai Tucson fabricat în 2005 și o Toyota Rav 4 din 2007. Fără datorii, depozite sau împrumuturi, veniturile familiei deputatului au fost formate din salariul de cadru didactic de la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești – 34.263 lei, indemnizația în valoare de 60.876, dar și salariul de inginer al soției, în cuantum de 6.074 lei.

Firczak_Iulius-1Iulius Marian Firczak este vicepreședinte în Consiliul Mondial al Rutenilor și este deputat din partea Uniunii Culturale a Rutenilor din România. Deputatul este asociat la SC Personal Broker – broker de asigurare-reasigurare, unde are acțiuni în valoare de 137.500 lei, dar și la SC Personal Broker – broker produse bancare, unde părțile sociale valorează 1.500 de lei. Ca avere, Firczak deține două apartamente (65 mp în Deva, cumpărat în 2009, și 45 mp în Timișoara, cumpărat în 2011), dar și o casă de locuit de 110 mp în județul Timiș.  Următorul capitol completat de deputat este cel unde își face publice datoriile: trei credite în euro – 29.000 scadent în 2041, 44.000 în 2042 și 10.000 în anul 2021. Anul trecut, veniturile familiei deputatului Firczak au fost compuse din salariul de 54.780 primit de la UCRR, salariul de director executiv la Personal Broker – 3.600 lei, din drepturile de autor, în sumă de 36.000 de lei, precum și din câștigurile soției, ca director de vânzări la Personal Broker: 3.600 lei.

Ghera_Giureci_SlobodanDeputatul Ghera Giureci-Slobodan (Uniunea Croaților din România) este președinte onorific al acestei formațiuni, dar și vicepreședinte în Asociația Clubul Sportiv Starigrad Karasevo 1299. Acesta are un apartament în Reșița, în suprafață de 65 mp, cumpărat în 2011, două mașini (un Opel Corsa fabricat în 1996 și un Audi A4 din 2008) și un cont deschis în 2011, în valoare de 5.300 euro.

În ceea ce privește veniturile declarate, acestea sunt compuse din indemnizația de deputat – 59.400 lei,  indemnizația de creștere a copilului – 3.980 lei, și alocația de stat pentru copii.

Adnagi_SlavoliubSlavoliub Adnagi este deputat USR (Uniunea Sârbilor din România), fiind vicepreședintele formațiunii, dar și președinte al Comisiei Economice din cadrul acesteia, precum și președinte al USR Sânnicolau Mare. În ceea ce privește averea, deputatul deține două terenuri agricole în Sânnicolau Mare – unul primit ca donație în 1998, în suprafață de 7.800 mp, iar altul cumpărat în 2007, cu o suprafață de 6.500 mp. Deputatul USR nu are case sau apartamente, dar are ca mijloc de transport o motocicletă KTM ER 600, fabricată în 1993. La capitolul venituri, deputatul a declarat că anul trecut a avut o indemnizație de 1.500 de lei, dividente în valoare de 375.642,51 lei la SC Duo Construct SRL, plus altele de 192.850 la Assan SRL – societate de unde soția acestuia a avut un salariu de 15.768 lei. Alte venituri au fost alocația de stat – 1.008 lei, și sumele încasate de cei doi soți din arendă, 142,47 lei de fiecare.

Csokany_Petronela-1Uniunea Bulgară din Banat este reprezentată în Camera Deputaților de Petronela-Mihaela Csokany.

Aceasta are un teren agricol în județul Timiș, în suprafață de 0,55 ha, cumpărat în 2006 și un Citroen fabricat în același an.

Anul trecut deputatul a câștigat 32.400 lei în calitate de contabil al UBBR.

gantOvidiu Victor Ganţ este deputat ales din partea Forumului Democrat al Germanilor din România și deține două terenuri, categoria intravilan, în Timișoara: 707 mp și 400 mp, pe care sunt amplasate case de locuit, în suprafață de 431 mp și, respectiv, 200 mp. Deputatul deține și două mașini – un Renault Clio Symbol din 2001 și un Renault Clio din 2016. La active financiare, Ganț arată că familia sa are două depozite bancare deschise în 2016, în valoare totală de 150.000 euro, dar și un cont de economii, de 2.500 euro. Deputatul a făcut publică și diurna pe 2015 – 14.175 lei, dar și decontul cheltuielilor de cazare – 49.800 lei, și cel al carburanților – 13.200 lei. Alte deconturi, de 650 de euro, au venit pentru o conferință. La venituri, deputatul arată că anul trecut a încasat o indemnizație de 59.400 lei, în timp ce soția a câștigat de la Spitalul Municipal Timișoara 24.519 lei. Tot la această rubrică apar și alocațiile celor doi copii minori, precum și dobânda unui depozit bancar, în sumă de 3.000 de euro.

Petretchi_NicolaeNicolae Miroslav Petreţchi – deputat UUR, deține un teren intravilan de 531 mp cumpărat prin credit ipotecar în 2013 în Sighetu Marmației, pe care și-a construit în același an o casă, în suprafață de 152 mp. Creditul respectiv, în valoare de 57.000 de euro, este scadent în 2035. Deputatul mai are un credit, contractat în 2016, în valoare de 45.400 lei, scadent în 2021.

Veniturile pe anul trecut au fost compuse din salariul de director economic la Uniunea Ucrainienilor din România – 33.360 lei și salariul de învățător al soției – 10.450 lei. Alte venituri au venit din drepturile de autor în sumă de 1.048, precum și 7.500 de lei – subvenții APIA obținute de soția deputatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.