Avem sau nu avem PUG la Timișoara? Este prelungit, abrogat, anulat, legal sau nelegal?

1586

În numele formațiunii politice a USR, Raoul Trifan prim-vicepreședinte municipal, face o analiză a situției Planului Urbanistic General al Timișoarei. Acesta este depășit de mai multe ori și prelungit automat fără a fi revăzut și corectat.

În săptămânile ce urmează USR va face o interpelare în Parlament și va cere Guvernului să deblocheze situația în care se află foarte multe orașe din țară, în curând și Timișoara, de a nu avea PUG-uri valabile.

Situația actuală, PUG:

1. 2002: aprobarea inițială a PUG; Hotărârea Consiliului Local 157/28.05.2002 privind aprobarea Planului Urbanistic General al Municipiului Timişoara; HOTĂRĂȘTE
Art.1: Se aprobă Planul Urbanistic General al Municipiului Timişoara, conform Proiectului nr.34.233/010/Ka,Kb şi Regulamentul local de urbanism aferent, conform Proiectului nr.34233/010/Kc, întocmite de S.C. IPROTIM S.A., care fac parte integrantă din prezenta hotărâre şi au o valabilitate de 5 ani.

2. 2007: prima prelungire: Hotararea Consiliului Local 139/24.04.2007 privind prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General al Municipiului Timişoara aprobat prin Hotărârea
Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 157/28.05.2002 HOTĂRĂȘTE
Art.1: Se aproba prelungirea termenului de valabilitate a Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara până la aprobarea studiilor de actualizare, dar nu mai mult de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei Hotarâri a Consiliului Local al Municipiului Timişoara (adica se prelungește până în 2012).

3. 2012: a doua prelungire: Hotărârea Consiliului Local 105/27.03.2012 privind prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General al Municipiului Timişoara aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.157/28.05.2002; HOTĂRĂȘTE
Art.1: Se aprobă prelungirea termenului de valabilitate a Planului Urbanistic General al Municipiului Timişoara până la intrarea în vigoare a noului Plan Urbanistic General, dar nu mai mult de data de 24.04.2014.

4. 2014: a treia prelungire: Hotărârea Consiliului Local 107/11.03.2014 privind prelungirea Planului Urbanistic General aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.157/28.05.2002;
HOTĂRĂȘTE
Art.1: Se aprobă modificarea art.1 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 105/27.03.2012 , care va avea următorul conţinut : Se aprobă prelungirea termenului de valabilitate a Planului Urbanistic General al Municipiului Timişoara până la intrarea în vigoare a noului Plan Urbanistic General , dar nu mai mult de data de 24.04.2017.

Ce spune Legea nr. 350 din 6 iunie 2001 (”actualizată”) privind amenajarea teritoriului şi urbanismul (actualizată până la data de 27 decembrie 2016):
Articolul 46 (1) Planul urbanistic general are atât caracter director şi strategic, cât şi caracter de reglementare şi reprezintă principalul instrument de planificare operaţională, constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritorială trebuie să îşi actualizeze la maximum 10 ani Planul Urbanistic General în funcţie de evoluţia previzibilă a factorilor sociali, geografici, economici, culturali şi a necesităţilor locale.

(1^3) Termenul de valabilitate al Planului Urbanistic General se prelungeşte o singură dată, pe bază de hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, până la intrarea în vigoare a noului plan urbanistic general, dar fără a se depăşi 10 ani de la data depăşirii termenului de valabilitate).

Alin. (1^3) al art. 46 a fost modificat de art. I din LEGEA nr. 303 din 27 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.

Adică: Avem un Plan Urbanistic General, aprobat inițial în 2002, valabil până în 2007; deci 2007 este data de la care începe depășirea termenului de valabilitate.
Prima prelungire a PUG: din 2007, până în 2012;
A doua prelungire a PUG +a treia prelungire: 2012-2014+2014- 2017, încă 5 ani.

În momentul de față, actualul PUG a fost prelungit deja de 3 ori ( de 2 ori, în 2012 și 2014, nelegal) și se împlinesc și cei 10 ani de la data depășirii termenului de valabilitate, deci legal, nu mai poate fi prelungit.

În momentul de față, nu se mai poate prelungi actualul PUG, deoarece:
1. Termenul de 10 ani de la data depășirii termenului de valabilitate a fost atins în 2017;
2. Suntem în 11.04.2017 și nu cunoaștem să existe un Proiect de HCL de prelungire a…prelungirii (care prelungire ar fi însă tot nelegală, potrivit Legii 350/2001, act. 2016)

Noul PUG:
Etapa 1: A demarat în 2011 (memoriul a fost întocmit la data de 10.05.2011:
http://www.primariatm.ro/uploads/files/PUG/URBANISM/parte%20scrisa/memoriu%20urbanism.pdf)
Etapa a 3-a, a consultării publice, s-a încheiat în 2013: a se vedea raportul cu nr. SC2013-021213/24.07.2013,
http://www.primariatm.ro/uploads/files/pug_dezbateri/Raportul%20informarii_PUG%20TIMISOARA(1).pdf

În momentul de față, suntem în Etapa a 4-a, etapa aprobării P.U.G. şi R.L.U. aferent; din motive pe care nu le cunoaștem, această etapă durează deja de 4 ani…

Consecinte:
1. Conform legislației în vigoare, vechiul PUG nu mai poate fi prelungit;
2. Noul PUG este departe de a fi aprobat;
3. Există riscul ca după data de 24.04.2017, să nu se mai poată emite autorizații de construire, decât pentru reparații urgente; idem, certificate de urbanism și aprobări de PUZ sau PUD.

Ne întrebăm dacă faptul că noul PUG nu reușește să fie aprobat, deja de patru ani, nu i se datorează d-lui arhitect Sorin Ciurariu, fost director al Direcției de urbanism, destituit de fostul primar Ciuhandu din cauza numeroaselor reclamații la adresa activității direcției de urbanism și reîncadrat pe funcție, datorită unei sentințe judecătorești; în momentul de față, dl Ciurariu este arhitectul șef al orașului. În activitatea domniei sale, s-a distins prin acumularea de multe reclamații referitor la aprobarea de PUZ, PUD și emiterea de autorizații de construire; tot dl Ciurariu este autorul proiectelor de HCL de densificare haotică a orașului:
Hotărârea Consiliului Local 140/24.04.2007 privind aprobarea completării Regulamentului Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General al Municipiului Timişoara cu privire la realizarea de locuinţe colective în zone exclusiv rezidenţiale (adica pur si simplu, blocuri între case familiale) și Hotărârea Consiliului Local 300/13.05.2008 privind aprobarea construirii de locuințe colective mici pe raza municipiului Timisoara. Ambele abrogate de instanță, ca fiind nelegale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.