Aflat astăzi într-o vizită la filiala județeană Timiș, Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcării Populare, a profitat de moment să lanseze un așa numit ”apel de la Timișoara”. Dânsul a apreciat primatul orașului în divese inițiative de facturi diverse și crede că și tonul politicii naționale se poate da de aici. Ar trebui ca filialele județene să aibe un mai mare accent în viața cetățenească a țării. Chiar ar trebui să se dezvolte un pol politic regional în zona de vest.
PMP a realizat o evaluare a activității diverselor organizații ale partidului din țară.
Tot cu acest prilej a fost prezentat noul președinte interimar al filialei județene, ce nu este altul decât fostul președinte de la nivel municipal, deputatul Cornel Sămărtinean. S-a mizat mult pe experiența politică și pe onestitatea ce-l caracterizează. Prin această măsură, frământările dintre diferitele grupări din partid de până acum sunt de domeniul trecutului. Toți vor lucra împreună ca o singură echipă, dând un nou impuls conceptului de partid aflat în opoziție.
PMP crede că după jumătate de an de când a câștigat alegerile, PSD nu reușește nici măcar să mimeze actul guvernării. Liviu Dragnea s-a impus cu un program plagiat aproape în totalitate după promisiunile de acum câțiva ani ale lui Dan Diaconescu. Sunt doar promisiuni populiste ce nu au o acoperire în realitate. În 2016 se promiteau salarii de mii de euro medicilor ce ar fi trebuit să crească cu 80 de procente, iar acum se taie bursele rezidenților. Conform promisiunilor, primii ar fi beneficiat de măriri de lefuri profesorii, iar pe ultimul plan ar fi fost parlamentarii. Acum se observă fenomenul exact inversat. În afara de unele categorii de salariați din administrație, singurii ce vor avea portofelul burdușit sunt aleșii din Parlament.
Un alt fenomen îngrijorător este paralizia aproape generală a ministerelor. Majoritatea miniștrilor sunt fie lipsiți de experiență profesională fie de viziune politică sau, ce e mai grav, de ambele calități.
Printre cele mai grave cazuri sunt cele de la Ministerul Sănătății și cel al Învățământului. La Sănătate, ministrul este direct răspunzător de faptul că încă se moare în spitale din cauza lipsei medicamentelor și mai cu seamă a vaccinurilor. Ministrul Liviu Pop ocupă abuziv un fotoliu ministerial ce a fost cândva al marelui savant și om de stat Spiru Haret, a mai adăugat Eugen Tomac.
Toate acestea au dus la hotărârea ca de acum să se înceapă o opoziție totală la acestă guvernare. PSD-ul este un pericol pentru democrația adevărată și valorile europene.
Pentru sesiunea parlamentară ce va începe în toamnă, prima măsură va fi de a forța îndepărtarea miniștrilor incompetenți din Guvern și de a strânge rândurile politicienilor ce au o viziune de dreapta, pentru a conlucra închegat.