Avansează lucrările la Centrul Cultural şi Educaţional din cartierul Kunz

184

Structura noului Centru Cultural şi Educaţional din cartierul Kunz al municipiului Timişoara va fi ridicată până la sfârşitul lunii august. Scopul proiectului este combaterea marginalizării sociale, prin realizarea centru multifuncţional cu activităţi socio-educative, recreative şi cultural pentru copiii din cartier. Grupul ţintă vizat este format din aproximativ 100 de persoane din comunitate.

„Vom avea un centru social, dar si de activităţi culturale şi sportive. Va fi şi un mic amfiteatru aici. Centrul se înscrie şi în strategia noastră pentru Capitala Culturală. Mă bucur că suntem nu doar în grafic, ci şi avansaţi cu lucrările. Acum se lucrează la structură şi avem speranţe să deschidem chiar în primăvară. Centrul este rezultatul unei lungi activităţi a Institului Intercultural din Timişoara, iar ei lucrează de mulţi ani aici în cartier pe teme de incluziune socială şi, din munca lor, a reieşit că este nevoie de un astfel de centru aici”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul Centru va avea spaţii de recreere şi relaxare, săli pentru cursuri artistice, sală de sport, săli pentru activităţi de asistenţă la efectuarea temelor, denumite generic after school, sală de mese.

Noua clădire cu parter şi două etaje se construieşte pe str. Satu Mare, nr. 1A, cu finanţare în cadrul POR 2014-2020, prin Axa prioritară 9 Sprijinirea Regenerării Economice şi Sociale a Comunităţilor Defavorizate din Mediul Urban.

Valoarea totală a proiectului este de peste 7 milioane de lei cu TVA inclus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.