Noi poze de pe şantierul lotului 3 din tronsonul de autostradă Lugoj – Deva au fost publicate de Pro Infrastructura pe Facebook. Specialiştii asociaţiei spun că acesta este cel mai avansat lot din totalul celor trei aflate în lucru.
„După cum se poate observa, pe cea mai mare parte a tronsonului execuția este în curs de finalizare, avansul fizic total fiind de aproximativ 85%”, scrie în descrierea imaginilor postate.
Cei de la Pro Infrastructura sunt pesimişti în ceea ce priveşte, însă, finalizarea lucrărilor. Rămân multe puncte cheie care nu vor fi depăşite până în septembrie, atunci când este termenul de deschidere a lotului.
„Sunt câteva puncte întârziate (terasamentele de la nodurile Ilia și Grind, defectele tehnice de lângă podul peste Mureș, spațiile de servicii de la Ohaba, zona ecoductelor și descărcarea de la Holdea) unde constructorul este mobilizat și desfășoară activitățile necesare. Volumul de muncă în aceste zone este nesemnificativ, cu excepția nodului Holdea. Estimăm că până la finalul acestui an lucrările esențiale pot fi gata, semnul de întrebare fiind capătul de la Holdea”, mai spun cei de la Pro Infrastructura.
Aşa cum am mai anunţat, constructorul – firma Cosma – şi CNAIR nu se înţeleg asupra costurilor şi a plăţilor lucrărilor suplimentare din zona Holdea, iar aceste neînţelegeri ar purea îngheţa lucrările.
„Facem apel pentru o licărire de competență și profesionalism în cadrul conducerii CNAIR, astfel încât nodul rutier de la Holdea să fie adiționat contractului aflat în execuție. Doar în acest mod există o șansă (și așa extrem de mică) să circulăm pe cei 21 de km de autostradă la finalul anului 2018”, îşi încheie specialiştii pleodoaria.
Lotul 3 este cuprins între Coşeviţa şi Ilia, are 21 de kilometri, iar contractul iniţial a fost semnat pentru 580 de milioane de lei.