Autorul crimelor din Caracal le-a spus anchetatorilor ce a făcut cu cadavrele celor două fete

763

Surse apropiate anchetei au declarat că Gheorghe Dincă a spus anchetatorilor că a ars cadavrele celor două fete pe care le-a sechestrat. Dincă şi-a recunoscut duminică, la prânz, faptele. Luiza Melencu (18 ani) a dispărut în luna aprilie 2019, după ce a luat o maşină de ocazie. În acelaşi mod a dispărut Alexandra Măceşanu (15 ani). Suspectul a fost identificat abia vineri, după ce Alexandra a sunat de 3 ori la 112 pentru a-şi anunţa răpirea.

Potrivit surselor judiciare, autorul crimelor din Caracal le-a spus anchetatorilor că a ars cadavrele celor două fete.

Anchetatorii au căutat, timp de 3 zile, urme în casa şi curtea bărbatului. În cenuşa dintr-un butoi se aflau mai multe rămăşiţe umane.

Iniţial, în declaraţia din faţa anchetatorilor, Dincă a afirmat că a făcut foc pentru a alunga ţânţarii.

Bărbatul a recunoscut abia în a treia zi faptele comise, iar duminică seara audierile au fost întrerupte pentru că s-a simţit rău.

„La ora 20 se reia audierea. Are păreri de rău, de asta a şi ajuns în situaţia în care i s-a făcut rău. A cedat sub efectul complexului pe care l-a avut la faptele săvârşite. A dat detalii, dar nu pot să le spun. Sunt chestiuni care ţin de bucătăria internă a Parchetului. Mi-a spus că azi-noapte aproape nu a dormit deloc”, a declarat Bogdan Alexandru, avocatul lui Gheorghe Dincă.

Bogdan Alexandru, avocatul lui Gheorghe Dincă, spune că remuşcările l-au determinat pe clientul săi să îşi recunoască faptele. Audierile vor fi reluate la ora 20.00, urmând să aibă loc şi o reconstituire.

Bogdan Alexandru a declarat în faţa DIICOT Craiova că suspectul de crimă s-a simţit rău şi a fost dus în arestul Poliţiei, unde primeşte asistenţă medicală, audierile urmând să fie reluate la ora 20.00.

Avocatul a spus că Gheorghe Dincă are păreri de rău şi şi-a recunoscut faptele pentru că a cedat din cauza remuşcărilor.

Întrebat dacă s-a ridicat problema eventualei existenţe a altor victime, avocatul a răspuns că „nu se vorbeşte despre acest lucru”.

Întrebat, de asemenea, dacă suspectul a spus unde a ascuns rămăşiţele din corpurile victimelor, Bogdan Alexandru a răspuns „a dat detalii, dar nu pot să vă spunmsunt chestiuni de urmărire penală. (…) S-au dat detalii cu privire la modul de săvârşire a infracţiunilor”.

Totodată, avocatul, întrebat dacă Dincă avea şi alte dosare, a spus că a văzut fişa de cazier judiciar a acestuia şi cazierul „este curat”.

Avocatul nu a exclus nici eventualitatea ca suspectul să fie supus unei expertize psihiatrice.

De asemenea, după audieri va avea loc şi o reconstituire, despre care avocatul susţine că este obligatorie.

„Dosarul de trafic de persoane a fost făcut pe cazul Luiza, pe primul caz. Ulterior s-a continuat şi s-a făcut caz de trafic de minori şi pe cazul Alexandra şi aşa s-a ajuns la acuzaţie, făcând o conexare a celor două dosare. Deci discutăm de trafic de persoane numai în cazul acestor două cazuri, nici decum de alte cazuri, nu sunt alte persoane pentru care să fie acuzat”.

Întrebat dacă Dincă şi-a ales victimele la întâmplare, avocatul a răspuns afirmativ.
Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.