Duminică, 29 septembrie, au fost organizate alegeri parlamentare anticipate în Austria, urmare a crizei politice din luna mai, criză care a condus la căderea guvernului Kurz. Reamintim că, imediat după alegerile europarlamentare, executivul de la Viena a fost demis printr-un vot de neîncredere și înlocuit ulterior cu un cabinet de tehnocrați. După o vară aproape apolitică, luna septembrie a explodat sub inflația de declarații, emisiuni televizate, afișe și bannere electorale, finalizându-se cu votul programat pentru ultima duminică. Rezultatele — chiar parțiale cum sunt — indică Partidul Popular condus de Sebastian Kurz drept câștigător detașat, iar pe încă foarte tânărul politician, revenit în poziția de cancelar. Este un partid conservator și ar putea, prin aceasta, presăra liniște și siguranță în jur. Ceea ce, desigur, nu se întâmplă…

Alături de ei, alte patru formațiuni au depășit pragul electoral de 4% și dezvăluie speranțe mari să poată influența deciziile politice ale perioadei următoare, dintr-o postură sau alta. De la aritmetica celor 51% ale puterii la orice alte instrumente de atingere a punctelor din programe sau din promisiunile campaniei recent încheiate, toate aceste jocuri au fost recapitulate și ocupă acum spații largi din dezbaterii țării alpine. Țelul suprem, pentru oricine lansat într-o asemenea competiție, este accederea la putere. Dar, cum le stă bine oamenilor politici cu pretenții, se pun condiții, se exprimă nemulțumiri, mofturi, propuneri. Necazul este că, dincolo de dreptul nostru cetățenesc de a alege, cei ce obțin un cât de mic procent electoral consideră că este dreptul lor exclusiv de a desena și redesena scena politică, viețile noastre, identitatea și conținutul culturii noastre politice. După aproape jumătate de secol de coabitare fără cutremure majore, fără intemperii și serpentine, Austria redescoperă posibilitatea schimbărilor de imagine, a redefinirilor și a provocărilor cu iz de extemporal la istorie, pentru care nu dorea să se mai pregătească. E bine? E rău? Deocamdată electoratul i-a sancționat prompt pe cei ce voiau să-l vândă și speră ca noua carte pe care o va alege Sebastian Kurz va fi una mult mai bună, cu aromă câștigătoare.

În campania pentru aceste alegeri anticipate s-a intrat cu câteva teme restante ale guvernării precedente: migranții, justiția socială, teme cărora li s-a adăugat sursa cutremurului politic: corupția la nivel înalt. Vara și, apoi, emoția pre-electorală au devalorizat aceste preocupări deja general europene și cumva depășite spre a aduce în prim-plan finanțarea partidelor politice și, mai ales, efectele nocive ale schimbărilor climatice. Suspiciunile acumulate din teama că ÖVP (Österreichische Volkspartei/ Partidul Popular Austriac) ar putea atrage și fonduri nelegale datorită imaginii publice și a suportului de care se bucură fostul și viitorul cancelar Sebastian Kurz au așezat în discursurile principalilor candidați strategii anti-corupție, cu toate că întrebări similare puteau fi formulate cu privire la oricare dintre formațiuni. Însă lozul câștigător l-a constituit tema încălzirii globale! Greu de acceptat dacă citim de aici, din România, rămasă cu munții prădați de păduri, tema nu doar că a obligat politicienii să prezinte un punct de vedere, dar a adus fostul perdant — Partidul Verzilor — de la 3,8%, cât avea în urmă cu doi ani, la 14,2% și o nominalizare sonoră din partea analiștilor, pentru câteva mandate ministeriale. A fost, așadar, o temă reală, cum greu putem identifica, în discursul public de la noi, vreuna! Dar a ridicat miza electorală într-o țară aproape amorțită politic până nu demult!

Partidul libertății, FPÖ

            Partener neașteptat în primul cabinet Kurz, gruparea de extremă dreapta a căzut în ispită, și acum, cu al treilea rezultat electoral aproape adjucat, riscă să privească spectacolul politic al viitorului imediat din opoziție. Creditat cu 16 procente, se află clar pe o pantă descrescătoare suficient de abruptă încât să-l determine pe secretarul general Harald Vilimsky să declare că nu au mandat spre a intra din nou în coaliția de guvernare. Cum istoria are simț al umorului cât nu pot exersa politicienii din întreaga lume, ne amintește cum posterele FPÖ chemau electoratul să-i voteze spre a nu împinge Popularii (ÖVP) în mâinile stângii social-democrate. La ora aceasta, prima întrebare a opiniei publice și a comentatorilor este dacă Sebastian Kurz va risca o nouă alianță cu foștii parteneri sau va schimba total imaginea și orientarea executivului. În opinia profesorului Reinhard Heinisch (Universitatea din Salzburg), „Partidul Libertății este mai periculos în opoziție decât la putere”. În timp ce experiența îi poate spune cancelarului cât și cum să le aloce din coșul puterii, este totuși puțin probabil că extremiștii nu o vor comite din nou! Niciuna din cele patru coaliții guvernamentale care i-au inclus pe FPÖ nu și-a încheiat mandatul la termen. Ca urmare, e mai ușor de stăvilit propensiunea lor spre autoritarianism și rasism atunci când sunt îngrădiți de mecanismele puterii! Dar în ce măsură ar putea ei influența deciziile cancelarului, așa cum se spune că l-au determinat să „orbanizeze turkoazul”, adică să aducă maniera de guvernare a lui Viktor Orbán sub culoarea turkoaz, noul brand al popularilor austrieci? Câtă vreme FPÖ se teme de marea coaliție a lui Kurz cu social-democrații, întreaga societate se teme de o nouă coaliție cu extrema dreaptă. Ce e de făcut cu aceștia și, mai ales, cu cele 16 procente din voturi/din electorat, procente care le sunt, acum, fidele?

În tentativa de a atrage cât mai multe voturi și a-și menține șansele de a fi aleși din nou de cancelar, FPÖ a declarat, prin vocea lui Nobert Hofer, că „Islamul este un sistem de subjucare și intoleranță.” Cu o populație de aproximativ 700.000 musulmani, reprezentând 8 procente din populație (cf. Euronews), fostul candidat la prezidențiale (2016) spera să reaprindă o temă spinoasă. I s-a adăugat colegul de partid, fostul ministru de interne, Herbert Kickl, cu o parafrază celebră în Europa de Est, schimbat fiind doar subiectul propoziției. Celebra „tactică a salamului” (Mátyás Rákosi, preluat de Stalin), salam tăiat felie cu felie, așa precum trebuia, odinioară, anihilată opoziția, a devenit acum „tactica tragerii carpetei”: „Celelalte partide au rulat carpeta pentru Islam. Dragi prieteni, o vom retrage, bit cu bit, centimetru cu centimetru, până o vom transforma într-una zburătoare!”. Chiar dacă și Sebastian Kurz a adoptat o poziție anti-migrație încă de când era ministru federal de externe, e greu de crezut că va ieși în Europa cu un asemenea partener de guvernare!

Afacerea Ibiza

            Culmea rușinii pentru alianța ÖVP cu FPÖ a constituit-o apariția în presa germană a unui material filmat înaintea alegerilor din 2017, dar prezentat publicului mult mai târziu. Heinz-Christian Strache, pe atunci lider FPÖ și vice-cancelar federal, s-ar fi întâlnit, încă în campania electorală, cu o doamnă, pretinsă nepoată a unui oligarh rus, într-o vilă luxoasă din stațiunea Ibiza. În timpul discuțiilor, doamna și-ar fi manifestat disponibilitatea de a achiziționa mare parte din presa austriacă, cu precădere publicația cea mai citită, Kronen Zeitung, și a promova acolo programul și oamenii FPÖ în schimbul susținerii pe care dl Strache o promitea pentru diferitele încălcări ale legii austriece, încălcări obligatorii pentru a se putea realiza sus-numita achiziție. Nu se știe sau nu se spune cu subiect și predicat dacă doamna chiar era nepoata pretinsă ori doar o capcană întinsă viitorului vice-cancelar; nu se spune încă în ce măsură conținutul presei austriece este influențat de politica de la Kremlin, dar ne putem aminti de nunta doamnei Karin Kneissl, pe atunci ministru de externe nominalizat de FPÖ, nuntă la care a fost invitat președintele Vladimir Putin, dar și convenția de colaborare între FPÖ și Partidul Rusia Unită, convenție semnată de Heinz Strache.

Indiferent cât de departe s-a ajuns, urmare a dezvăluirii discuțiilor de la Ibiza, au fost demiși miniștrii FPÖ (18 mai), iar cancelarul Kurz a încercat să-i înlocuiască, numind politicieni ÖVP. S-a lovit însă de opoziția social-democrată, condusă de doamna Pamela Rendi Wagner, și a trebuit să accepte rezultatul unui vot de neîncredere. În paralel, dosarul de fraudă a lui Strache a depășit etapa urmăririi penale. A și ieșit din partid, dar temerile planează. FPÖ are, încă, destui lideri doritori să-i continue strategiile și maniera de a face politică!

Marea coaliție austriacă

            Nu e greu să ne amintim căruța lentă a politicii federale austriece, care, vreme de jumătate de secol, a adăpostit fie coaliții de centru (dreapta cu stânga), fie guvernări ale unuia dintre cele două mari partide. Dacă la nivel de landuri diversitatea formațiunilor făcea jocul politic mai antrenant, la nivel federal teama de istorie și vecinătatea modelului elvețian de coabitare au menținut un status quo previzibil și tot mai inert. Împotriva acestei pasivități s-a pronunțat Sebastian Kurz încă de când a preluat partidul ÖVP, l-a rebranduit (din negru în turkoaz și cu un program politic complet schimbat), decis să rupă istorica logodnă printr-o strategie mai dinamică pentru partidul său. Ca urmare, deși matematic o mare coaliție de centru între ÖVP și social-democrați (SPÖ) ar fi posibilă, s-au depășit unele puncte critice și e greu de presupus să se va parafa. Doamna Wagner era chiar nemulțumită de scorul electoral — 21,8% — obținut de SPÖ, recunoscând că avea cu totul alte așteptări și de la scrutin și de la alegători, încă din momentul în care a promovat votul de neîncredere împotriva cabinetului Kurz. După jumătate de an politic febril la SPÖ, acest loc doi nu aduce decât mâhnire și depresie în baza unuia dintre cele mai slabe rezultate ale partidului.

Posibilii aliați la guvernare

            Verzii au constituit marea surpriză a anticipatelor și au revenit cu aplomb pe scena publică. Precauți, au declarat că prioritatea lor este legislația primară, care să prevină efecte ale încălzirii globale, care să protejeze macroclimatul natural al țării și, implicit, turismul, nicidecum împărțirea mandatelor de miniștri. În parte au dreptate, nu pentru că și-ar imagina că o agendă ambițioasă poate fi aplicată fără a deține puterea, ci din cauza complicațiilor pe care alegerile le-au scos de sub masă. În primul rând, verzii și-au colectat majoritatea voturilor din mediul urban, presupus a fi mai conectat la fluxurile globale de informații și la mecanismele de prevenție a distrugerii climatului. Ei au fost întotdeauna un partid mic, de stânga, și, iată, coabitarea liniștită a coalițiilor de centru împinge acum și membrii de partid, și electoratul într-o grea dilemă: să accepte matematica voturilor și să profite de oportunitatea de a-și aplica programul? Sau a rămâne fideli stângii, tradiției lor de alianțe și să privească ÖVP-ul întorcându-se inevitabil spre extrema dreaptă pentru a atinge majoritatea atât de necesară formării guvernului? La polul opus, ÖVP a strâns cele mai multe voturi din mediul rural, mai puțin sensibil la problemele globale, dar loial și el opțiunilor de dreapta, de această dată. Așadar, pragmatism, schimbare de mentalitate sau loialitate față de tradiție și risc de alunecare spre autoritarism? „Cu cine va vota viitorul?”, se întrebau verzii în campanie. Întrebăm, și noi: cu cine va merge Sebastian Kurz mai departe?

O prezență plăcută în peisajul politic îl reprezintă NEOS (Das Neue Österreich und Liberales Forum), partid mic de orientare liberală, cu foarte mulți membrii tineri, doritori de schimbare consistentă, dincolo de retorica politică. Au obținut 7,6%, prea puțin spre a scoate verzii din ecuația cabinetului, dar suficient încât să poată fi curtați de partidele mari.

În concluzie, Sebastian Kurz a obținut o victorie frumoasă, cu consecințe complicate. Are mai bine de 17% avans față de social-democrați, dar o alegere foarte grea pentru formarea guvernului. Spunea că dorește ruptura față de ritmul lent al politicii dinaintea sa. Oare va avea puterea, imaginația și inspirația de a relansa Austria printr-o alianță fără precedent a conservatorilor cu verzii și liberalii? Sau își va trăda visul și va opta pentru o alianță tradițională, chiar dacă perdantă, riscantă ori ruginită?