Aurul atinge o nouă valoare record. Cu cât s-a scumpit un gram

300

Gramul de aur s-a scumpit luni cu 3,22 de lei (1,57%), până la o cotaţie de 208,6733 lei, de la 205,4478 lei, cât anunţase vineri Banca Naţională a României (BNR), aceasta fiind o valoare record.

Metalul preţios a atins pragul de 207,4267 de lei pentru un gram pe data 13 august. Banca Naţională a României (BNR) a afişat, luni, un curs de 4,7251 lei, mai mult cu 0,35 de bani (+0,07%) în comparaţie cu anunţul din şedinţa anterioară, când moneda unică fusese cotată la 4,7216 lei, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, cotaţia anunţată fiind de 4,2521 lei, cu 1,85 bani sub valoarea precedentă (-0,43%), stabilită la 4,2706 lei pentru un dolar.

În acelaşi timp, moneda naţională s-a depreciat în raport cu francul elveţian, până la un curs de 4,3395 lei, în creştere cu 1,27 bani (0,29%), comparativ cu anunţul anterior, respectiv 4,3268 lei pentru un franc elveţian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.