Aura Danielescu, cumnata lui Grindeanu, Marilen Pirtea, Câmpeanu și Dâncu, printre ,,experții” chemați să analize noua Lege a Educației!

453

Scriitoarea și profesoara universitară Brîndușa Armanca deplânge, într-o postare pe Facebook, ideea de a-i pune pe anumiți ,,experți”, veșnic aceleași figuri controversate din domeniu, să dea girul legilor educației.

Iată ce scrie autoarea despre starea deplorabilă în care a ajuns școala românească datorită felului în care este aceasta gestionată de persoane cu pete și cariere aflate sub semnul întrebării.


„Edupedu a publicat lista „experților” care vor „îndrepta” Legile Educației, bine păzite de actualul ministru Ligia Deca. Oameni de partid cu biografii grele.
De la PSD Mihnea Costoiu, rector al Politehnicii din Buc. condamnat recent ptr. corupție. Aura Danielescu este cumnata lui Grindeanu, sora nevestei. De câte ori ajunge Grindeanu mare, cumnata ajunge implacabil șefă la Inspectoratul Școlar Timiș. Mai e madam Intotero scoasă mereu din pălărie de PSD, o profesoară din Hunedoara cu studii la Colegiul Național de Apărare. Și, vai, era să-l uit pe Vasile Dîncu!
De la PNL cine, cine? Dl.Cîmpeanu însuși, fost ministru, suspect de șmecherii în lucrări și apărătorul plagiatorilor. Mai e Marilen Pirtea, rector cu unele pete. Plus Monica Anisie, fost ministru. Gașca experților are în componență 3 rectori cu deja 3 mandate în loc de max. 2 cum spune legea (Cîmpeanu, Costoiu, Pirtea) obținute prin portițe legale create tot de ei. Cîmpeanu a lăsat proiectul de lege cu mandate fără limită pentru rectori, vatafi pe viață și cu soluții de scăpare pentru plagiatori.
Deci cum vor „îndrepta” experții politici legea? O vor îndrepta să fie cât mai strâmbă.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.