“Înainte de Vadim este ceauşismul anilor ’70-’80. Şi am spus atunci că îşi are originile în Partidul Comunist devenit ceauşist. De aici s-a tras concluzia în minunata noastră presă că eu am spus că ăştia sunt de sorginte comunistă. Nici vorbă de aşa ceva ! În anii ’70 şi ’80 în România s-a constituit partidul ceauşist care nu mai era Partidul Comunist, nu mai avea nici o legătură” (CT Popescu, video, “Senatoarea care îl “şoşochează” pe CTP…”, digi24.ro, 12.12.2020).
După CT Popescu, Ceauşescu a recuperat voievozii, a recuperat Biserica şi aceasta a colaborat din plin cu regimul comunist, l-a recuperat pe Burebista, i-a recuperat pe daci : “Iar preoţii şi, în special, înalţii ierarhi ai Bisericii, au fost, aşa cum s-a dovedit ulterior, cu poreclele lor de cod, au fost turnători ai Securităţii, folosind taina spovedaniei ca să toarne la Securitate” (idem). CT Popescu – fost Adevărul, actual propagandist globalist frenetic – nu pare să fi auzit sau nu pare interesat de “Rugul aprins”, de martirii credinţei în comunism, de rezistenţa din munţi şi nici de patriotismul incontestabil şi devotamentul multor legionari şi simpatizanţi de-ai lor care nu pot fi judecaţi la grămadă, împreună cu cei care s-au făcut vinovaţi de crime.
“Ceauşescu a încercat să recupereze mişcarea legionară – au fost trimişi emisari, între care Adrian Păunescu, până la Mircea Eliade în America, la Chicago. Au fost trimişi ca să îi racoleze pentru regim. Ţuţea era deja ceauşist. Cu Noica s-a încercat acelaşi lucru. Acolo este matca” (idem). Analiza lui CT Popescu merită citită cu atenţie (reluată pe site-ul stiripesurse.ro). El spune, pe scurt, că AUR nu este nici legionar, nici neo-România Mare, ci este de-a dreptul neoceauşist. Are într-o mare măsură dreptate, dar asta înseamnă că AUR a fost fabricat, la fel ca România Mare, de ofiţeri din Securitate şi din Armată din anii ‘70-’90, lucru pe care parcă nu-l mai spune. E curajos până la un punct.
Ce nu clarifică CT Popescu, poate nici nu ştie până la capăt, deşi vorbeşte despre operaţiunea de recrutare a lui Mircea Eliade la Chicago de către Adrian Păunescu (a fost până la urmă recrutat Păunescu de americani ?), este vasta operaţiune de recrutare a legionarilor din Spania, Italia, Germania, Canada şi SUA, organizată de o falangă naţională din PCR şi serviciile secrete româneşti, cu acordul lui Ceauşescu. Bătrânii, experimentaţii şi patrioţii legionari din Exil au decis, printr-o înţelegere între ei, să se lase recrutaţi de tinerii securişti destul de inocenţi veniţi de la Bucureşti. Dar, de fapt, au recrutat ei Securitatea, PCR şi pe N. Ceauşescu. Aşa s-a născut naţional-comunismul românesc (“Căpitane, nu fi trist / Garda merge înainte / Cu Partidul Comunist”). Partidul Comunist a preluat cu toptanul programul economico-social al Mişcării Legionare – nu şi programul politic, evident. Deci, PCR a fost o reciclare, cel puţin din punct de vedere economico-social, a Mişcării Legionare. Adversarul era comunismul imperial din URSS.
Economiştii comunişti ai epocii (sub Dej şi Ceauşescu) nu au furat, fără să citeze, fără trimiteri, doar programul economic al Mişcării Legionare. Au preluat fără rezerve, desigur, după cât s-au priceput, programul economic al lui Mircea Vulcănescu, director al Datoriei Publice, marele patriot (deloc legionar !) din guvernul mareşalului Antonescu – “Problemele economiei româneşti după al doilea război mondial”, introducerea la o viitoare teză de doctorat, introducere redactată în 1946, înainte de arestarea sa finală (vezi Mircea Vulcănescu, Spre un nou medievalism economic. Scrieri economice, Editura Compania, Bucureşti, 2009). Să reamintim că un program gândit de Mircea Vulcănescu a dus la salvarea unei bune părţi a elitei româneşti interbelice : Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Vintilă Horia şi mulţi alţii, ca pictorul Horia Damian, au putut pleca în Occident, pe funcţii oficiale, în diplomaţie, şi cu burse oferite discret de statul român. A fost gândit şi un fond de salvare politică (după ocupaţia sovietică, anticipată încă din 1943), dar care a încăput pe mâinile unor Vişoianu sau Cretzianu.
Sursa “partidului ceauşist” (apud CT Popescu) şi a României Mari a lui CV Tudor era aceeaşi : Mişcarea Legionară. Nici ea nu era excesiv de originală sau numai naţională. Venea din fascismul lui Mussolini (Partidul Naţional Fascist, creat în 1921) şi din naţional-socialismul lui Hitler. Nu e deloc întâmplător că Ambasada Israelului la Bucureşti s-a exprimat cu îngrijorare în legătură cu intrarea în Parlament a AUR.
Configuraţia politică din România după alegerile din 6 decembrie 2020, deşi evident simplificată, apare ca şi mai inconsistentă, mai confuză, cu puţine şanse de a rezista o întreagă legislatură de patru ani, cu previzibile alegeri anticipate la cheie. Harta politică s-a simplificat ; guvernul ultraminoritar Ludovic Orban e interimar şi demisionar ; Pro România, cu Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu, e neant ; doar Traian Băsescu mai dă telefoane în America (apud Cozmin Guşă) şi, probabil, şantajează tot ce mai poate şantaja pentru un pumn de voturi în plus. AUR, partidul neolegionar, neoceauşist, neo-România Mare şi, în fapt, etern securist, e noua vedetă a Parlamentului în curs de constituire.
67,52 % dintre români nu au votat cu sistemul politic neosecurist. Majoritatea care face guvernul (PNL+USR+UDMR) acoperă doar 15,39 % din electoratul românesc posibil : PNL 8,31 %, USR-Plus 5,15 %, UDMR 1,91 %. AUR a fost votat doar de 2,98 % din electorat (rezultatevot.ro). Cât de fragil şi de puţin reprezentativ este Parlamentul României la vreme de mare criză ?
