Au vrut să dea lovitura la garaj

324

Patru tineri au fost depistați în flagrant delict de către o patrulă formată din polițiști și jandarmi, în timp ce spărgeau cu o rangă metalică lacătul de acces într-un garaj situat pe raza municipiului Reșița. Cei patru bănuiți au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere si Arestare Preventivă Caraș-Severin.

Polițiștii i-au depistat pe tinerii cu vârste între 22 și 26 de ani, duminică dimineața, în 5 februarie a.c., în jurul orei 2, în timpul serviciului de patrulare, de către o patrulă mixtă formată din polițiști și jandarmi, în timp ce spărgeau cu o rangă metalică lacătul de acces într-un garaj de pe strada Făgărașului. În momentul în care au fost surprinși, cei în cauză au abandonat ranga metalică, o pereche de mănuși și lacătul spart, însă oamenii legii au reușit să îi imobilizeze și să-i conducă la sediul Poliției.

Pe numele acestora a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat iar în urma administrării probatoriului cei patru au fost reţinuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Caraș-Severin, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.