1.1 C
Timișoara
vineri 20 decembrie 2024

AU PICAT EXAMENUL PE CAPETE! Un județ din Banat a rămas cu jumătate din școli fără șefi…

Trist dar adevărat! Cei care au grijă ca procesul de învățământ să se desfășoare după toate standardele moderne, au picat, la rândul lor, examenul.

Se întâmplă în județul Caraș-Severin unde jumătate din școli au rămas fără conducere în urma concursului pentru ocuparea funcțiilor de director. Asta deși Ministerul Educației a avut o intenție bună și a vrut, pentru prima dată în ultimii 8 ani, să aibă directori și directori adjuncți competenți.

Potrivit Radio Reșița, conducerea Inspectoratului Școlar județean Caraș-Severin a anunțat că directorii care nu s-au prezentat la concurs dar și candidații care nu au confirmat își votr pierde funcțiile.

,,În momentul de față, din 124 de unități școlare din județ, avem 65 unde posturile de director au fost ocupate prin concurs și 59 unde posturile vor fi ocupate prin detașare în interesul învățământului până la un nou concurs dar nu mai târziu de 31 august 2017. Avem o situație similară și pentru directorii adjuncți: 26 de profesori au obținut un post în urma promovării examenului și 17 au fost numiți prin detașare’’ spune inspectorul general Adrian Doxan.

Sursa: radioresita.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„La Montreal, Nadia și cu mine am rămas doi sportivi prețuiți și iubiți de locuitorii orașului, dar și de canadieni, în general

Interviu cu Lucian Bute, campion mondial la box profesionist — Ce mai faci, Lucian Bute? Mă bucur să te întâlnesc aici, la Montreal! Locuiești în...

Adăpost de urgență pentru persoanele vulnerabile care trăiesc pe stradă

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Primăria Timișoara, deschide vineri, 20.12.2024, un nou adăpost de urgență destinat să ofere îngrijire...

Citește și :