Polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban, în timp ce se deplasau în cursul după-amiezii de ieri, în jurul orei 13.45, pe str. Războieni, după încheierea patrulării pe mijloacele de transport, au observat două persoane care aveau un comportament ciudat, se clătinau și se deplasau sprijinindu-se de clădirile din zonă.
Din acest motiv, polițiștii locali au trecut la legitimarea acestora, constatând că se numesc L.G., de 21 de ani, cu domiciliul în Timișoara, și R.P., de 18 ani, cu domiciliul în Săcălaz.
În urma efectuării controlului corporal sumar, conform prevederilor legale, aceștia aveau asupra lor, pe lângă alte bunuri, și foițe de rulat țigarete, iar unul dintre ei avea și patru plicuțele de nylon goale și unul cu fragmente vegetale de culoare verde-oliv, despre care cel care le deținea a declarat că ar fi etnobotanice. Mai mult, acesta a declarat că ”a tras câteva fumuri de etnobotanice pentru că lucrul acesta mă face să mă scap de griji”.
Cei în cauză au fost predați de polițiștii locali la Secția 4 Poliție pentru continuarea cercetărilor și stabilirea categoriei de substanțe din care face parte conținutul plicurilor deținute de cei doi tineri.