Au înfruntat ploaia și frigul pentru a-l comemora pe Părintele Ardealului. Mii de oameni la Mănăstirea Prislop

622

Mii de pelerini din toate colţurile ţării au ajuns miercuri la Mănăstirea Prislop, pentru a-l comemora pe călugărul Arsenie Boca, de la moartea căruia s-au împlinit 29 de ani.

Autocarele cu pelerini au început să sosească la Mănăstirea Prislop încă de marţi seara, iar mulţi dintre pasageri au petrecut noaptea în maşini, ori cazaţi la pensiunile din împrejurimile aşezării. De la primele ore ale dimineţii, câteva mii de oameni au trecut pragul mănăstirii din Ţara Haţegului, unde miercuri a fost omagiat Arsenie Boca, duhovnicul de la moartea căruia s-au împlinit 29 de ani.

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara – d. 28 noiembrie 1989, Sinaia) a fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat pe lista neagră autorităţilor comuniste, trecând prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. Acuzat că ar fi sprijinit membri ai Mişcării Legionare, călugărul a fost închis în arestul Siguranţei din Braşov, a fost trimis apoi să munceasă la Canalul Dunăre – Marea Neagră, în lagărele destinate zecilor de mii de deţinuţi politici, iar până la mijlocul anilor 1950 a mai trecut prin închisorile Jilava, Timişoara şi Oradea.

Citește mai mult pe adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.