Au fost raportate încă 1.454 cazuri, un nou bilanț zilnic record. Care situația în vestul țării

99

Numărul cazurilor de coronavirus confirmate în România a urcat joi la 66.631, după raportarea a de 1.454 de noi infecții, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică. Autoritățile au raportat și 53 de decese noi, patru fiind persoane fără alte boli cunoscute, trei dintre acestea fiind din Arad, Caraș-Severin și Timiș.

80 de noi cazuri sunt înregistrate, astăzi, în Timiș, astfel că numărul total de îmbolnăviri ajunge la 1800. În Caraș-Severin sunt 9 cazuri noi și un total de 457 cazuri, în Arad au fost raportate 25 de noi cazuri (1378 în total), iar în Hunedoara 20 de noi pozitivizări, numărul total ajungând la 1269.

În intervalul 12.08.2020 (10:00) – 13.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 53 de decese (32 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș – Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.450.269 de teste. Dintre acestea 22.649 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.999 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.650 la cerere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.