Au apărut toaletele anti-sex. Cum acționează acestea

284

Toaletele anti-sex îi vor împroșca cu jeturi de apă pe cei care fac mișcări bruște sau folosesc spațiul în comun și vor declanșa un semnal de alarmă. Este, potrivit Sky News, decizia pe care au luat-o autoritățile din orașul Porthcawl din Țara Galilor.

Noile toalete publice din orașul galez Porthcawl sunt gândite în așa fel încât să prevină comportamentele anti-sociale, vandalismul și consumul de droguri.

Orașul se află la malul mării și edilii au anunțat că au de gând să instaleze toalete publice care să oprească activitatea sexuală stropindu-i pe ocupanți cu apă dacă intră mai mult de o persoană în spațiul închis. Toaletele ar avea podele sensibile la greutate, astfel că pot depista când sunt folosite de mai mulți ocupanți în același timp. De asemenea, orice mișcare bruscă ar declanșa un jet de apă și o alarmă, în timp ce ușile s-ar deschide automat.

Jetul de apă va fi folosit și pentru a preveni fumatul sau consumul de droguri în incintă, iar pereții și podeaua vor fi rezistente la graffiti. Edilii au în vedere și împiedicarea celor care încearcă să doarmă în spațiile publice, ușa toaletelor urmând să se blocheze peste noapte.
Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.