Un eveniment definitoriu pentru societatea românească post-decembristă a găzduit Timișoara la începutul lunii octombrie. Octombrie 2016!…
Fostul șef de cabinet al ultimului șef al Securității Statului, Aurel Rogojan, și cu fostul lui șef, Iulian Vlad, au plecat în turneu de lansare de carte prin România…
Și au făcut-o în liniște, pace și armonie socială. Constituțional. Vivat democrația originală și meandrele concretului!…
Și au făcut-o cu săli pline cu indivizi care au supt de-a lungul timpului fără opreliște de la bugetul statului. Alții au ajuns oameni de afaceri respectabili, stâlpi ai societății, sau au fost aruncați în fotolii calde, în posturi din belșug retribuite de sau cu ajutorul sistemului.
Nu mai vorbesc despre ce a însemnat Securitatea pe vremea comunismului. Cine n-a aflat până în prezent, nici nu va mai fi curios să afle. Sau nu-i interesează, pur și simplu.
Nici despre ce a însemnat Securitatea după 1989 nu mai vorbesc. Și asta pentru că nimic și nimeni din haosul social și politic din România anului 2016 nu-i este străin. Nici o articulație socială, economică sau politică a balamucului care poartă numele de România.
A fost o lansare de carte la care suspecții au fost verificați la intrare, în aula filialei academiei române (sic!) din Timișoara și filmați de jandarmi. Da, de jandarmii plătiți din bani publici. Și da, de jandarmii care-și depășesc atribuțiile sub privirile nepăsătoare ale cetățenilor și ale celor subjugați în structura obeză și încăpătoare a statului.
Societatea civilă din Timișoara a fost reprezentată de o mână de oameni, un fel de nebunii satului, care nu doresc sub nici un chip să se uniformizeze cu turma credincioasă a celor care tac și înghit. Care mai speră într-o justiție umană și/sau divină.
Generalul Aurel Rogojan, cel care a… reformat Serviciul Român de Informații și unul dintre academicienii interesului național, a scris ”Factorul Intern. România în spirala conspiraţiilor”.
În care vorbește, desigur, despre cum România este condusă de un guvern din umbră, cu operaţiuni ale serviciilor secrete specializate din afara ţării și cu cozile de topor din ţară.
Citesc pe afișul realizat de asociația cadrelor militare în rezervă și în retragere din serviciul român de informații filiala timiș: ”O stafie bântuie prin România. Stafia antipatriotismului deșănțat și a trădării naționale. Nimeni nu se unește într-o sfântă hăituială”…
Comentariile sunt de prisos. Vorbele nu mai contează. Oameni buni, România a murit. Este doar o plantație cu proști. Gunoaiele umane au învins!…
foto Corneliu Vaida
„Fostul șef de cabinet al ultimului șef al Securității Statului, Aurel Rogojan, și cu fostul lui șef, Iulian Vlad, au plecat în turneu de lansare de carte prin România…
Și au făcut-o în liniște, pace și armonie socială. Constituțional. Vivat democrația originală și meandrele concretului!…”
.
Da. Totusi, nerusinarea asta nu este un „specific romanesc”. Daca asta este efectul „democratiei originale si al meandrelor concretului”, atunci Germania este bantuita de mult timp de „democratie originala si meandre ale concretului” – fostul ministru nazist (si mana dreapta a lui Hitler), numitul Berthold Konrad Hermann Albert Speer (o rusine mult mai mare decat Aurel Rogojan si Iulian Vlad, la un loc), a inceput sa-si scrie memoriile dupa razboi si… le-a publicat linistit, in pace si armonie, in Republica Federala Gemania:
– Albert Speer: Erinnerungen (Berlin and Frankfurt am Main: Propylaen/Ullstein Verlag, 1969);
– Albert Speer: Spandauer Tagebucher (Berlin and Frankfurt am Main: Propylaen/Ullstein Verlag, 1975);
– Albert Speer: Der Sklavenstaat: meine Auseinandersetzungen mit der SS (Deutsche Verlags-Anstalt, 1981).
Asadar, din aceasta perspectiva, nu suntem singuri pe lume, nu suntem nici primii (si, probabil, nici ultimii) si nici macar originali nu suntem in „ale democratiei”. Se intampla si la case mai mari – avem „exemplul luminos” al germanilor, Germania fiind in Banat mereu un exemplu pozitiv, alaturi de Austria si Ungaria (numai in Banat este Ungaria exemplu pozitiv!). Macar germanii au avut, dupa razboi, o perioada de pocainta (mai mult sau mai putin reusita), dar nerusinatii austrieci (partasi la mizeria si la crimele Reich-ului) au tacut indelung precum porcii in papusoi. Si porcaria austriaca continua si astazi sub numele „Norbert Hofer & Co.”.
Memorialistica, in special in cazul autorilor controversati, se vinde foarte bine, sunt venituri importante atat pentru edituri, cat si pentru autori, dar dincolo de o discutie despre moralitate in aceasta privinta, ramane beneficiul informatiei istorice. Este adevarat, autorul, implicat in evenimentele relatate, imprima un anumit subiectivism evaluarilor sale (si este de asteptat ca acest subiectivism sa creasca in cazul autorilor care „se simt cu musca pe caciula” – de exemplu, titlul ultimei carti a lui Speer poate trezi un zambet: „Der Sklavenstaat: meine Auseinandersetzungen mit der SS”/”Statul sclavagist: batalia mea [a lui Speer!] impotriva SS”), totusi… ceva util tot ramane.
da, regateanule… Ai căzut în butoiul cu amintiri… Numai că acolo a existat, totuși, un procesul de la Nurnberg si, mai ales, o organizație evreiască… Și, cel puțin din ce știu eu, ăștia n-au prea iertat…
Unde dai si unde crapa… A fost procesul de Nurnberg, asa… si?! Speer a facut puscarie – putina, prea putina, Speer a beneficiat si de o anumita clementa din partea taberei condusa de americani, mai tarziu a devenit tot mai clar (dupa moartea lui au aparut dovezi noi sau trecute cu vederea la momentul procesului) ca Speer merita pedeapsa capitala. Si in Romania au fost procese dupa Revolutie, Iulian Vlad a facut si puscarie. Ce legatura are Simon Wiesenthal si MOSAD cu Speer?! Speer a murit de moarte naturala in 1981. In general, ce legatura are ce ai insirat tu acolo cu Albert Speer, Iulian Vlad si Aurel Rogojan, cu cartile lor si cu oportunitatea acestora?!