Sistemul educațional din România este în fierbere.

Profesorii au fost până azi în grevă — și pe bună dreptate. În România, nivelul de salarizare al personalului didactic preuniversitar este mult sub cel al dascălilor din sistemul de învățământ superior, unde — în treacăt fie spus — lucrurile nu stau neapărat foarte bine. În aceste condiții, școlile primare, gimnaziale și liceale din această țară sunt pline de suplinitori, pentru un motiv ușor de înțeles chiar și de către un parlamentar care habar nu are unde și-a făcut studiile universitare: salarizarea execrabilă a educatorilor, învățătorilor și profesorilor. În condițiile în care, în debutul unei cariere didactice universitare, un dascăl încasează ceva mai mult de 2.000 de lei, iar după 20–25 de ani de trudă la catedră, abia ajunge la vreo 4.000–4.500, nu ar trebui să ne mire că sistemul de învățământ preuniversitar din România a ajuns să fie populat de angajați care sunt puși să predea limba engleză, deși nu vorbesc această limbă, literatură română, cu toate că nici nu au auzit de L. Rebreanu sau de G. Călinescu, sau matematică ori fizică, deși, pentru ei, aducerea a trei fracții la același numitor ori aplicarea legilor lui Kirchhoff reprezintă, în sine, probleme de mare dificultate, pe care nu au capacitatea de a le gestiona. Desigur că, în același sistem de învățământ, muncesc și oameni formidabili, pregătiți și dedicați, a căror pricepere și dăruire profesională au dat, dau și vor continua să dea roadele așteptate: tineri care intră cu un real succes în universități bune din România și din străinătate ori care obțin rezultate deosebite la concursurile naționale și/sau internaționale. Dincolo însă de aceste reușite, dezastrul e colosal și el se datorează — și n-ar trebui să ne mire!!! — tandemului PSD-PNL (același cu PNL-PSD), tutelat (de la mai mică sau mai mică distanță) de dl Președinte K.W. Iohannis, tandem a cărui singură obsesie a fost „măcelărirea” Legii nr. 1/2011, pentru că, în varianta originară, a fostului ministru al Educației Daniel Funeriu, acest act normativ nemulțumea vreo 80% dintre directorii școlilor noastre. Adăugați la multitudinea de modificări aiuritoare ale Legii nr. 1/2011, celebrul proiect „de țară” (te umflă râsul!) al dlui Președinte K.W. Iohannis, pe care acesta — în mod cinic și, prin urmare, indecent — a avut tupeul să-l intituleze „România educată”. De fapt, mai ales acest pseudo-proiect, reșapat și reîncălzit în câteva rânduri, stă în spatele catastrofelor consumate la nivelul sistemului național de învățământ. Darul otrăvit oferit societății românești de Președintele-profesor — din lipsă de imaginație sau pentru că pur și simplu nu era capabil să livreze altceva poporului pe care pretinde că îl reprezintă — nu a fost altceva decât o mare minciună cu care i-a îmbrobodit și impresionat doar pe cei foarte puțini dispuși să-l crediteze necondiționat. Mă întreb — nu neapărat retoric —, oare dna C. Iohannis o fi citit textul acestui pseudo-proiect? Și dacă femeia totuși a făcut-o — profesor de limbă și literatură engleză fiind — nu și-a întrebat soțul (eventual, dimineața, la cafea) ce are de gând cu această „năzbâtie” ridicată la rangul de „proiect de țară”? Cel mai probabil dna Carmen Iohannis nu a avut niciodată vreo apăsare legată de ce anume se întâmplă în sistemul național de învățământ. Dar dumneaei nu avem ce să-i reproșăm. Nu a participat la alegeri, nu am avut ocazia de a o vota și nici nu a pretins statutul de titular al unui fel de Cabinet 2, de la nivelul căruia să se implice, alături de soț, în co-guvernarea acestei țări. Poate că istețimea femeii ar fi compensat enervanta lentoare a bărbatului.

Președintelui Iohannis avem însă ce-i reproșa! După eșecul politic al proiectului „România educată” și după ce a numit la Ministerul Educației Naționale tot felul de oameni — controversați sau pur și simplu anonimi (Cîmpeanu, Curaj, Năstase, Pop, Deca) —, același Președinte se adresează astăzi dascălilor pe un ton care pendulează între mustrare, reproș și amenințare. Nu m-aș fi gândit că un liberal e în stare de așa ceva. Oare nu i-o fi spus nimeni dlui Președinte că exercițiul principial neîngrădit al libertății de exprimare (a cuvântului sau de expresie), precum și exercițiul dreptul la grevă sunt, totuși, garantate de Constituție? În prezent, ajunși în pragul sărăciei extreme și batjocoriți de ani buni, dascălii nu mai au disponibilitatea de a negocia și își revendică drepturile pe un ton pe cât de ridicat, pe atât de îndreptățit. Le-a ajuns cuțitul la os, iar ei nu au făcut altceva decât să întoarcă lama acestui cuțit spre „jugulara” Guvernului. Și bine au făcut! Părinții de bună-credință ai copiilor știu foarte bine cum stau lucrurile. Și mai știu și că fiii și fiicele lor vor susține, după caz, fie examenul de capacitate, fie pe cel de bacalaureat. Poate un pic mai târziu decât era programat, dar în mod sigur o vor face. Însă batjocura la adresa dascălilor nu poate continua. Atunci când a fost nevoie, Guvernul a găsit bani și pentru izolete, și pentru teste COVID, și, mai ales, pentru vaccinurile pe care ni le-a băgat pe gât. Același Guvern — dacă mai are un dram de decență — va găsi bani și pentru salariile dascălilor. În virtutea rolului său constituțional, acesta era îndemnul pe care dl Președinte-profesor ar fi trebuit să-l adreseze Guvernului. Pentru că, printre altele, potrivit Constituției, Președintele exercită o funcție de mediere între puterile statului (între care se găsește și cea executiv-guvernamentală) și societate (în interiorul căreia se individualizează și categoria profesională a dascălilor, din care și Președintele în exercițiu face parte). Adresându-se profesorilor greviști întocmai ca un zbir, dl Președinte a încălcat Constituția sau, mai pe românește (și sunt sigur că și în limba germană trebuie să existe o expresie similară!), a dat-o de gard.