MAE informează cetățenii români care intenționează să tranziteze Macedonia de Nord, având ca destinație Grecia, că în perioada sezonului estival 2022 se preconizează timpi mari de așteptare la trei puncte de trecere a frontierei rutiere.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care intenționează să tranziteze Republica Macedonia de Nord, având ca destinație Republica Elenă, că în perioada sezonului estival 2022 se preconizează timpi mari de așteptare la următoarele puncte de trecere a frontierei rutiere: Bogorodica-Evzoni, Medžitlija-Níki și Dojran-Doirani.
„Cetățenii români sunt sfătuiți să se asigure că dețin suficient combustibil, apă și alimente”, potrivit atenționării de călătorie.
Informații privind fluxul de la punctele de frontieră ale Republicii Macedonia de Nord sunt oferite de camerele video disponibile aici.
Pentru detalii privind condițiile de intrare în R. Elenă se recomandă consultarea paginii web a MAE.